Impresionată de amploarea problemelor cu care se confruntă Spitalul Județean Suceava, conducerea fabricii Denis a hotărât să continue implicarea în activitatea de ameliorare și stopare a pandemiei de coronavirus. Astfel, pe lângă donarea a 10.000 de euro, Ilie și Ana Cornea au demarat o campanie de strângere de fonduri, folositoare celor aflați în suferință și pentru a ușura munca celor care se ocupă de vindecarea celor infestați.
Suma reprezintă 15% din toate încasările obținute în următoarele 30 de zile, din vânzările online ale produselor companiei. Aceasta va fi folosită pentru achiziționarea de aparatură de testare, materiale de protecție și consumabile necesare în aceste momente.
Decizia a fost luată având în vedere că cel mai important volum de vânzări al fabricii de încălțăminte se realizează în această perioadă prin comenzi online, pe annacori.com.
Despre modul în care se va face donația veți afla în perioada următoare, detaliile fiind afișate pe rețelele de socializare și pe site-ul Fabricii de Încălțăminte Denis și al Magazinelor Anna Cori.