Cristi și Vasile, prietenii mei din linia I

Astăzi vreau să vă povestesc despre doi prieteni de-ai mei. Cristi și Vasile.

Nu-s cadre medicale, dar sunt amândoi în linia I. Și nu de acum două-trei săptămâni, de când cu pandemia. Nu. De-o viață. Se luptă, atât cât pot, cum pot, cu un dușman căruia de secole nimeni nu i-a găsit vaccin: sărăcia. Îi știu amândoi gustul, încă de când erau copii. Acum sunt la casele lor, unul în Anglia, celălalt în Franța. Ambii cu soții, cu copii.

Vasile

De Vasile v-am mai scris acum câteva luni, la Gala Top 10 Suceveni din decembrie 2019, când suceveanul stabilit în Anglia a fost unul dintre premianți. Povestea lui Vasile este una specială, de roman (și nu e nici o exagerare, chiar va apărea o carte despre viața lui). Fost copil al străzii, Vasile Bolohan a ajuns muncitor pe șantier în Anglia, iar din salariul lui a început să împartă copiilor nevoiași. “Bolo” s-a implicat în ultimii ani în zeci de acțiuni umanitare, acțiuni în care a fost sprijinit la rându-i de mii de alți prieteni, care virtuali, care din viața reală, reușind să mobilizeze o întreagă armată pe Facebook.

Cristi

Cristi Manole, tot sucevean, stabilit din 2006 cu familia la Paris. Prieten și cu Vasile și implicat în multe acțiuni umanitare alături de “Bolo”.

Nici el nu a avut parte de o copilărie prea fericită, trăind și el fără tată și fiind nevoit să muncească încă de pe la 14 ani pentru a avea bani de buzunar.

Cristi a reușit să ajungă prima oară în Franța când avea puțin peste 20 de ani. Ulterior, și-a adus și soția și fata cea mare. Astăzi au două fete, dintre care cea mică a avut grave probleme de sănătate, dar, slavă Domnului, după 5 ani de când i s-a pus un diagnostic cutremurător, fetița este bine, “un copil normal”, îmi spune Cristi, “o binecuvântare”.

Din 2014, “Manolo” are propria sa afacere în capitala Franței. Acum nu vă gândiți la cine știe ce afacere. Nu. Are un atelier de tâmplărie și doi angajați. Face mobilă la comandă. Pe măsuri.

În timpul liber, joacă fotbal în echipa de veterani a unui club și antrenează o grupă de copii.

De când cu pandemia care a făcut prăpăd și în Franța, a închis atelierul. Stă acasă, cu familia, așteptând să treacă nebunia asta care ne-a schimbat viețile tuturor. Stăm toți acasă.

Eu, la Suceava, Vasile, la Leeds, Cristi, la Paris.

Chapeau, Cristi! “Măcar 10% dintre voi, cei care-și permit, să facă un astfel de gest”.

Am mai bine de o săptămână de când stau de dimineața până seara în fața laptop-ului.

Și eu și colegii mei de redacție (fiecare la casa lui, la laptopul lui). Batem în tastaturi și stăm pe telefoane pentru a vă ține la curent cu toate știrile dintr-un județ paralizat de coronavirus.

Vorbisem cu Cristi să-mi trimită un text mic, despre cum e situația în Franța, pentru rubrica noastră de pe site #petimpdepandemie și, când să-i trimit linkul de la material, dau de o postare pe pagina sa de Facebook:

“Când primești bine, faci bine. Doresc să ajut o familie care întâmpină greutăți în aceste momente. Familie din zona orașului Suceava, din simplul fapt că acolo am pe cineva care se poate ocupa de demersurile necesare, eu fiind departe de România. Caut o familie serioasă, harnică, muncitoare, indiferent de numărul persoanelor, copii școlarizați și care nu reușesc să ajungă la sfârșitul lunii cu bănuți în buzunar. Cine cunoaște o astfel de familie rog să mă contacteze. Voi plăti facturile la asociație, curent, gaz pe lunile martie, aprilie și mai. Cineva din familia mea se va ocupa cu aprovizionarea alimentelor, produse menajere în lunile martie, aprilie, mai și iunie. Precizez, o familie care într-adevăr merită să fie ajutată. Nu ajut leneși și bețivi”.

A ajutat nu una, ci trei familii. Trei mame care își cresc singure copiii

Un telefon primit de la un coleg și am revenit la rutina zilnică. Coronavirus, coronavirus, coronavirus.... Peste tot.

A doua zi, mi-am adus aminte de postarea lui Cristi și am intrat din nou pe pagina lui. Surpriză. Parizianul meu găsise nu una, ci trei familii pe care să le ajute: “Până la urmă voi ajuta 3 familii cu nevoi în această perioadă. 3 mame, 3 eroine, 5 suflețele de copilași. Nu voi spune public toată situația lor, cert e că m-am interesat bine. Doamna R.F.B. din Suceava, mamă a două fetițe. Doamna H.P. din Suceava are un băiețel de 3 anișori. Doamna D.S din Cotul Băii, undeva de pe lângă Fălticeni, are un băiețel de 8 ani bolnav de cancer și o fată de 13 ani. Mulțumesc celor care mi-au scris în privat și mi-au sugerat aceste mămici care mai mult ca oricând au nevoie de o mână de ajutor. Am ales aceste mămici deoarece am văzut în fiecare din ele...... pe mămicuța mea. Te iubesc, mama mea, acolo sus unde ești. Îmi e dor de tine, să mâncăm câte o înghețată la vafă.... că tare mult îți plăcea. . Mulțumesc”.

IMPRESIONANT.

Zeci de prieteni i-au scris și l-au felicitat pentru gestul lui, iar Cristi le-a răspuns: “Mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase și sper ca măcar 10% din voi, cei care-și permit, să facă un astfel de gest pentru cineva care acum are nevoie de o mână de ajutor mai mult ca oricând”.

Un Like, 20 de lei. Garsonieră pentru Petruța și fiul ei

În altă casă, de data asta în Leeds-Anglia, tot în fața laptopului, Vasile își mobiliza prietenii de pe Facebook să o ajute pe Petruța, o tânără de 27 de ani, care a trăit în orfelinat și care își crește singură copilul în vârstă de trei ani, într-o garsonieră închiriată de pe Mărășești (municipiul Suceava).

“Lucra în curățenie și copilul era la o creșă, dar acum, cu coronavirusul, e la pământ, deoarece nu mai are posibilitatea de a munci și copilul e răcit și are nevoie de ajutor. Nu are mai nimic. Pot să dau nr de telefon în privat oricui vrea să o ajute, că are mult bun-simț și se mulțumește cu orice o poți ajuta fără să ceară mai mult......lucru rar”, scria Vasile pe rețeaua de socializare.

Printre primii care au răspuns a fost Cristi, care s-a oferit (și a și făcut-o deja!) să plătească chiria Petruței pentru următoarele trei luni (aprilie, mai, iunie). Petruța este una dintre cele trei mămici pe care Manolo și-a luat angajamentul că le va ajuta. „Nu am putut să aleg una singură, nu m-a lăsat inima”, îmi povestește Cristi.

După postarea lui Vasile, au fost mai mulți suceveni care i-au cerut numărul de telefon al tinerei mame și i-au dus bani și alimente.

Emoționat, “Bolo” a venit cu o nouă postare pe Facebook, în care le-a mulțumit tuturor, inclusiv prietenului Cristi, pentru gestul său de a achita chiria în avans pe trei luni. Au început să curgă like-urile, distribuirile și comentariile, un alt sucevean, prieten cu Vasile, anunțând că el va plăti chiria garsonierei în care stă Petruța cu fiul ei din luna iulie până la sfârșitul anului.

 Și-atunci i-a venit ideea: “ÎI CUMPĂRĂM GARSONIERA PETRUȚEI! Să aibă și ea și micuțul un acoperiș deasupra capului, fără să se mai teamă că vor ajunge pe străzi”. Nu vă gândiți la cine știe ce garsonieră decomandată, nu. E una modestă, de câțiva metri pătrați.

“Voi considera fiecare Like 20 de lei”, și-a început Vasile postarea pe Facebook prin care speră el să-i cumpere o garsonieră Petruței.

Îl știu bine pe Vasile, am fost și la el în casă, la Leeds, îi știu soția și fiul. Și motanul. Și mai știu că uneori sunt săptămâni, luni chiar, când nu are de muncă. Cu toate astea, găsește de fiecare dată resurse să împartă. Și el și Cristi. Prietenii mei!

Pentru mine și ei sunt în linia I.