În condițiile în care Spitalul Municipal Rădăuți a devenit spitalul de resort la nivel de județ, Asociația „Rădăuțiul Civic” a inițiat o campanie pentru a sprijini unitatea cu dotări și consumabile necesare în lupta cu COVID-19.
„La spitalul Rădăuți este nevoie în continuare de materiale sanitare (în special măști tip FFP2 sau FFP3, combinezoane) este nevoie de teste (PCR, care sunt precise) și de un aparat de testare.
Într-o lună normală de funcționare, cheltuielile spitalului Rădăuți cu materiale sanitare sunt de aproximativ 300.000 de lei, iar cele pentru medicamente pentru tratamentul pacienților sunt aproximativ 400.000 de lei, iar într-o perioadă de pandemie, cifrele sunt cu siguranță mult mai mari. Pentru trimestrul I, în urma discuției cu managerul spitalului ni s-a comunicat că bugetul spitalului fusese deja depășit cu aproximativ 600.000 de lei”, au transmis reprezentanții Asociației „Rădăuțiul Civic”.
Asociația a lansat „Fondul de urgență pentru Rădăuți” pentru a răspunde rapid și eficient nevoilor Spitalului Rădăuți și ale comunității, prin dotarea cu materiale, consumabile și echipamente.
Cei care vor să doneze o pot face prin virament direct în contul bancar:
Asociația „Rădăuțiul Civic”, Mun. Rădăuți, Str. Grănicerului nr. 10 A
Cont bancar: RO43RNCB0241161686520001, deschis în RON la Banca Comercială Română S.A, cu mențiunea „Fond urgență”
Donații se pot face online, cu card bancar, sau prin PayPal, informații fiind disponibile la https://www.radautiulcivic.ro/sustine/.
La o zi de la lansarea inițiativei, s-au strâns 43.251 de lei (6.000 de lei bugetul asociației, încă 2.767 lei donații prin virament bancar și alte tranzacții în curs de procesare, 6.670 lei prin Paypal și 27.815 lei prin donații cu cardul). Asociația a donat primii 6.000 de lei, toți banii pe care asociația îi avea în contul bancar, cu care dorea să amenajeze un centru comunitar în Rădăuți.
„Au fost peste 130 de donatori care au donat în această primă zi de când am lansat fondul de urgență pentru Rădăuți, făcând un gest nobil pentru orașul nostru și spital. Sunt oameni de bine din zona noastră, din Iași sau București, din străinătate, este impresionantă puterea comunității. (…) Vom avea o discuție cu managerul spitalului Rădăuți, pentru a cunoaște stocul la zi al spitalului și a putea stabili urgențele ce trebuie acoperite”, menționează cei din Asociație.
Detalii despre fondul de urgență pentru Rădăuți: https://www.radautiulcivic.ro/sustine/.