25 martie a fost Ziua Poliției Române, însă, având în vedere situația în care ne aflăm, nu s-a putut pune problema de marcare a momentului. Totuși, conform prevederilor legale, s-au dispus avansări în gradul profesional următor, pentru polițiștii care au îndeplinit condițiile legale.
Mesajul unanim de ieri din poliție fost legat de unitate și de spirit de sacrificiu în această perioadă cruntă.
Comisarul-șef Marius Ciotău, președintele Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, șeful Secției Rurale de Poliție Gălănești, a transmis un mesaj colegilor aflați în momentele cele mai grele ale carierei:
”Suntem în prima linie, trebuie să dovedim că suntem cu totul în slujba cetățeanului. Acum această zi a Poliției Române are cel mai important sens. Credința noastră este că tot ce au clădit toți polițiștii de la înființarea instituției Poliției Române, noi cei care acum suntem în prima linie, vom putea să facem mai mult sau vom menține aceeași ștachetă la nivelul de sus.
Dumnezeu să ne ajute să trecem peste aceste momente deosebit de grele și deosebit de importante pentru întreaga țară. Doamne, Ajută Poliția Română și pe oamenii ei!”