Criza medicală fără precedent de la Suceava naște compasiune și demonstrează că sunt și oameni de valoare. În cadrul campaniei de strângere de fonduri organizată de ”Monitorul de Suceava” pentru sprijinirea personalului medical de la Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava au apărut și primele cazuri de oameni implicați în administrația publică locală care au considerat că este moral și normal să se implice în această acțiune.
În cursul zilei de astăzi, aleșii din Poiana Stampei au donat în contul RO26BTRLRONCRT0546962401, deschis la Banca Transilvania, pe numele Sandrinio Neagu, suma de 8.000 de lei.
Primarul Viluț Mezdrea a donat jumătate din indemnizația sa, viceprimarul Vladimir Popescu a contribuit cu 1.000 de lei, în timp ce toți consilierii locali și-au donat indemnizația pe o lună.
”I-am sunat pe consilierii locali și i-am întrebat dacă sunt de acord să-și doneze indemnizația de consilier pe o lună către Spitalul Județean Suceava, având în vedere situația critică din ultimele zile care ne-a adus în centrul atenției la nivel de țară și toți au răspuns afirmativ, indiferent de culoarea politică. Grija pentru oameni și pentru sănătatea acestora a primat întotdeauna, iar solidaritatea este cea care contează cu adevărat pentru societate în astfel de momente. Eu aș spune că este normal ca semnalul de unitate și bunătate să fie dat tot de aici, de la poarta de intrare în Bucovina, adică din Poiana Stampei. Am ales să facem asta pentru medicii de la spitalul de la Suceava, eroii din prima linie. Le mulțumim pentru dedicare și pentru că, şi-n aceste circumstanţe, demonstrează prin propriul exemplu că dincolo de profesionişti, dincolo de problemele sistemului, au o inimă mare și fac tot ce pot pentru a restabili starea de sănătate a fiecărui pacient. Le apreciem maniera responsabilă în care stau la straja sănătăţii persoanelor dragi nouă și vrem să îi asigurăm că nu sunt singuri”, a fost mesajul transmis de Viluț Mezdrea.
Primarul din Poiana Stampei a mai precizat că are încredere că și alți aleși locali din județul Suceava vor urma acest exemplu pentru a da un semnal că în lupta împotriva COVID-19 se unesc toate forțele, indiferent dacă este vorba de politicieni, oameni de afaceri, sportivi sau oameni simpli.
Până ieri, la ora 18.00, în contul RO26BTRLRONCRT0546962401, deschis la Banca Transilvania, se adunase suma de 26.631 de lei, iar între timp și alți oameni de afaceri din județ și-au anunțat disponibilitatea pentru a fi solidari cu cadrele medicale, în ciuda faptului că afacerile lor nu sunt în cel mai prielnic moment. #fitisolidari
Monitorul de Suceava