Numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu și în carantină, în județul Suceava, depășește 3.000. Conform unui comunicat de presă remis de Prefectura Suceava, marți dimineață, în județul Suceava 253 de persoane erau în carantină instituționalizată și 2.898 de persoane se aflau în izolare voluntară la domiciliu.
Din data de 15 martie până în prezent au ieșit din autoizolare un număr de 324 de persoane.
Comunicatul mai arată că, marți dimineață, Grupul de Comunicare Strategică a informat că la nivel național a fost raportat al 8- lea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba de un pacient în vârstă de 70 de ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19 martie. Pacientul era venit din Italia, împreună cu fiica sa, care în acest moment se află în autoizolare. El a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, secția ATI, în data de 19 martie cu insuficiență respiratorie. Acesta suferea de boli preexistente, pentru care urma un tratament cu insulină, și avea obezitate grad II.
Potrivit comunicatului, „ținând cont de precedentele înregistrate”, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a emis o circulară adresată tuturor autorităților publice locale prin care a atras atenția asupra faptului că „datele cu caracter personal ale cetățenilor care intră sub incidența măsurilor aplicate în vederea limitării răspândirii CoVid 19 (persoane aflate în autoizolare și/ sau carantină) nu pot fi făcute publice prin afișare sau altă formă de expunere publică”.
„Datele cu caracter personal trebuie prelucrate exclusiv în scopul determinat și explicit pentru care au fost comunicate, respectiv pentru a preveni răspândirea COVID 19 prin măsuri adaptate dispuse de autoritatea publică locală și nu pentru atingerea demnității și expunerii oprobiului public al persoanei”, subliniază comunicatul.