Acțiunile de monitorizare ale modului în care sunt respectate condițiile de izolare voluntară la domiciliu și prevederile Ordonanței militare s-au concretizat, sâmbătă, 21 martie a.c., cu verificarea unui număr de 1.442 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, 66 unități economice și 435 persoane aflate în carantină instituționalizată, a informat, ieri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Gășpărel.
În urma acestor verificări, realizate de efective compuse din 207 polițiști, 53 polițiști locali și 30 jandarmi, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 10 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii de autoizolare, valoarea totală a acestora fiind de 18.300 lei. De asemenea au fost aplicate două sancțiuni contravenționale unor unități economice, pentru nerespectarea Ordonanței Militare, în valoare totală de 11.000 lei.
Totodată echipaje ale poliției rutiere au asigurat deplasarea și însoțirea a 7 autovehicule cu un număr de 23 de persoane care au fost plasate în carantină instituționalizată sau conduse spre destinațiile de domiciliu în vederea aplicării măsurii de izolare voluntară, se mai arată în comunicat.
Prefectura Suceava atrage atenția cetățenilor asupra faptului că, începând de duminică, 22 martie, ora 22.00 a intrat în vigoare Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020, care prevede noi măsuri de combatere a răspândirii COVID -19. Potrivit acesteia, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii cu COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate direct în carantină sub pază.