Zi foarte grea, duminică, pentru biserica ortodoxă, fără slujbe în interior și cu o vreme urâtă afară. Totuși, destui credincioși au încercat să fie prezenți la slujba de la Mănăstirea Sf. Ioan de la Suceava.
Aici au fost organizate două slujbe, una în curtea mănăstirii și una în curtea în care se află birourile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Inițial, oamenii au fost lăsați la slujba din curtea mănăstirii, după care au fost direcționați, de la intrare, către cealaltă slujbă. Măsura a fost luată pentru a se evita orice urmă de aglomerare.
Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la cei peste 90 de ani ai săi, a ținut una din slujbele de afară, din curtea Arhiepiscopiei, înfruntând cu demnitate momentul greu dar și vremea. Acesta le-a vorbit oamenilor, într-o scurtă predică, de încercările prin care a trecut omenirea, până la urmă cu brio, și despre nevoia ca oamenii să se roage mai mult în aceste momente de grea încercare.
La finalul slujbei ținute în condiții speciale, ÎPS Pimen a ținut să îi miruiască pe toți credincioșii care au asistat la slujbă, rugându-i totodată să păstreze distanța și să rămână unde sunt. Părintele a trecut pe la fiecare din cei prezenți în curte și i-a încurajat, urându-le sănătate și putere.
Slujba de duminică, 22 martie, a fost ținută în condiții fără precedent și pentru preoții cu vârste foarte înaintate. S-a scris practic o pagină de istorie și pentru biserica ortodoxă, dar una neagră. La ora 10.00, slujba a fost deja încheiată. Toată lumea speră ca acest coșmar general să dureze cât mai puțin însă, pe de altă parte, realist este clar că nu se poate reveni la normal atât de repede pe cât ne-am dori.
La alte biserici din zona centrală a Sucevei, preoții au ținut slujba singuri în biserică iar puținii credincioși au stat afară.