Numărul medicilor infecționiști de la secția de profil a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava s-a redus cu doi pentru cel puțin 14 zile, după ce testele au arătat că s-au infectat cu noul coronavirus. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Mircea Macovei, a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, că cei doi mediciau avut contact cu pacienţi suspecţi de COVID-19. Dr. Macovei a precizat că medicii infectaţi au fost înlocuiţi cu personal existent și secţia a fost dezinfectată. „Cei doi doctori sunt trataţi conform protocoalelor în vigoare”, se mai arată în comunicat.
Medicii au fost testați după ce un pacient internat în data de 13 martie a.c. la secția Pneumologie, cu simptomatologie respiratorie, fără contacți pozitivi și fără istoric de călătorie în străinătate, a fost ulterior depistat pozitiv la COVID -19. Acestui pacient starea de sănătate i s-a agravat și el a fost transferat în data de 16 martie a.c. la Boli infecțioase. După ce a fost confirmat pozitiv, pacientul a fost transferat la Clinica de Boli infecțioase Iași și s-au recoltat probe de la toate persoanele suspecte de contaminare.
Ieri, potrivit unui comunicat de presă remis de directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, Silvia Boliacu, la izolare în secția Boli infecțioase se aflau opt persoane suspecte de infecție cu COVID-19, în așteptarea rezultatelor. Cu medicii confirmați ieri pozitiv, numărul persoanelor din județul Suceava infectate cu noul coronavirus a ajuns la nouă. De asemenea, 144 de persoane se află în carantină în locurile special amenajate, iar în autoizolare la domiciliu, fără simptome specifice, sunt 1.614 persoane. Dintre acestea, nu mai puțin de 1.326 de persoane au călătorit în zonele de risc și s-au întors în ultimele 14 zile în județul Suceava. Alte 288 de persoane sunt membri de familie ai acestora.
Silvia Boliacu a mai spus că numărul celor amendați cu 10.000 de lei deoarece nu au respectat autoizolarea a ajuns la opt. Cel mai recent caz este al unei persoane de pe raza comunei Șcheia.
Până ieri, numărul celor care au încheiat perioada de autoizolare era de 568 de persoane.