Administrația Județeană Finanțelor Publice Suceava a anunțat că la nici o unitate a acestei instituții din județ nu se vor mai elibera documentele de rezidență fiscală. Decizia a fost luată de conducerea Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iaşi, ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Astfel, accesul publicului este interzis la ghişee pentru depunerea şi ridicarea documentelor de rezidență fiscală. Măsura este aplicată în regim de urgență pentru a asigura securitatea şi sănătatea personalului din unitățile fiscale, dar şi pentru protecția contribuabililor. Formularele de rezidență fiscală se vor depune şi se vor elibera doar pe cale electronică. Documentația va fi transmisă pe adresele de email Camelia.Palamariuc.SV@anaf.ro şi Rodica.Dragoi.SV@anaf.ro, iar informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0230/521358, interior 416 sau 918.
Finanțele sucevene au transmis săptămâna trecută că recomandarea ANAF pentru cetățeni, pentru această perioadă, este folosirea metodelor de comunicare la distanță cu unitățile fiscale. De asemenea, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, relațiile cu publicul în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava se vor desfășura doar în spațiul Ghișeului Unic din cadrul instituției. Astfel, accesul publicului va fi permis doar pe intrarea de la Trezorerie, iar pentru orice problemă care trebuie rezolvată se va solicita prezența unui specialist din cadrul instituției în incinta Biroului Unic. Pe de altă parte, Finanțele sucevene au reamintit că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță. Astfel, pentru depunerea declarațiilor fiscale, ANAF și Ministerul Finanțelor oferă mai multe servicii electronice. Primul dintre acestea este Spațiul Privat Virtual (SPV), disponibil pe site-ul Agenției, www.anaf.ro. Un alt serviciu este depunerea on-line a documentelor, informații suplimentare putând fi obținute pe site-ul Agenției, la următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/Inf_depunere_persoane_fizice. Declarațiile se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, utilizând certificate digitale calificate. De asemenea, formularele sau declarațiile fiscale care nu se pot transmite pentru moment electronic pot fi transmise de contribuabili și prin fax sau servicii de curierat.
Finanțele sucevene au amintit că datele de contact ale unităților fiscale sunt disponibile la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/telefoane_judete/Regiuni.htm
În același timp, pentru efectuarea plăților, contribuabilii au la dispoziție mai multe servicii oferite de terți, respectiv Internet banking și site-ul www.ghiseul.ro.