Șoferul și un pasager aflați într-un autoturism implicat într-un accident rutier pe un drum din Arbore au fost răniți și au ajuns la spital. În urma testării, s-a dovedit că cel de la volan consumase alcool, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal.
Accidentul s-a petrecut în cursul dimineții de duminică, înainte de ora 06.00, în timp ce un tânăr de 21 de ani din comuna Arbore conducea un autoturism pe DN 2K, în afara localității. La un moment dat, din cauza vitezei neadaptate la intrarea într-o curbă, cel de la volan a pierdut controlul direcției, a părăsit drumul și a intrat în șanțul de pe margine, după care s-a răsturnat. În urma impactului, tânărul de la volan și un bărbat de 27 de ani din comuna Iaslovăț, pasager în autoturism, au fost răniți, fiind transportați de către echipajele ambulanțelor la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.