Având în vedere contextul actual al măsurilor impuse la nivel național de prevenire a infectării cu COVID 19, DGASPC Suceava a dispus, începând cu 26 februarie 2020, luarea tuturor măsurilor de igienă strictă, de limitare a vizitelor în cadrul centrelor, dar și de evitare a deplasărilor, participărilor la evenimente, excursii etc., în vederea protejării beneficiarilor din centrele de copii și de adulți, dar și din rețeaua de asistenți maternali, precum și în cadrul familiilor de plasament.
Directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, a declarat că pe 27 februarie 2020, prin intermediul Consiliului Județean Suceava, „am transmis tuturor centrelor și serviciilor din structura DGASPC Suceava afișul cu măsurile de prevenire a infectării cu coronavirus pus la dispoziție de către DSP Suceava”
Măsuri stricte
Începând cu data de 9 martie 2020, au declarat reprezentanții DGASPC Suceava, s-a dispus interzicerea strictă a următoarelor acțiuni, după următorul grafic: în cadrul centrelor pentru adulți și al celor pentru copii (centre, case de tip familial, apartamente) - accesul oricărei persoane străine, cu excepția salariaților, în condițiile în care aceștia nu au fost plecați în străinătate și nu au intrat în contact cu persoane care s-au întors din zonele cu risc de infectare sau aflate în carantină; participarea la spectacole, evenimente, întâlniri, organizarea de excursii, precum și învoirile din centru ale beneficiarilor, cu excepția deplasărilor la medic. Pentru asistenți maternali și familii de plasament este strict interzis - deplasarea în străinătate a oricărui membru al familiei și nici împreună cu copilul aflat în plasament, vizita la domiciliu sau intrarea în contact cu persoane care s-au întors din zonele cu risc de infectare sau aflate în carantină; participarea la spectacole, evenimente, întâlniri, excursiile precum și învoirile în familia naturală a beneficiarilor, cu excepția deplasărilor la școală sau la medic.
Evitați deplasările la sediul DGASPC Suceava și transmiteți documentele în format electronic
Managerii de caz din cadrul DGASPC Suceava vor informa fiecare familie care are în plasament special unul sau mai mulți copii cu privire la măsurile impuse ca fiind obligatorii. Pentru angajații serviciilor din cadrul DGASPC Suceava care intră în contact cu publicul, se solicită evitarea contactului direct cu beneficiarii serviciilor, dar și luarea măsurilor stricte de igienă care se impun.
Pe 10 martie 2020, DGASPC Suceava a primit din partea ANDPDCA, Dispoziția metodologică nr. 6377/ANDPDCA/09.03.2020, emisă în contextul existenței virusului COVID 19, posterul UNICEF, iar din partea Consiliului Județean Suceava, Hotărârile Comitetului Național pentru situații de urgență din cadrul Guvernului României, privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus, precum și Hotărârea Grupului de suport tehnico-științific din cadrul Departamentului pentru situații de Urgență din cadrul MAI, privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.
Toate acestea conțin dispoziții și măsuri pentru prevenirea infectării cu COVID 19 și vor fi aduse la cunoștința întregului personal al DGASPC Suceava, dar și publicului larg prin consultarea site-ului instituției: http://dgaspcsv.ro/. DGASPC Suceava a suspendat, de asemenea, activitățile din centrele de zi și de recuperare, centre de copii și adulți cu dizabilități, din structura DGASPC Suceava, în perioada 11- 22 martie 2020. „Rugăm aparținătorii beneficiarilor din sistemul de protecție să nu viziteze în această perioadă centrele sau familiile care au în grijă copii cu măsură de protecție, putând ține legătura cu aceștia prin telefon. Pentru persoanele cu dizabilități recomandăm evitarea deplasărilor la sediul DGASPC Suceava, pe cât posibil și transmiterea documentelor în format electronic, așa cum am specificat și în anunțul postat încă din luna februarie pe site-ul Direcției: http://dgaspcsv.ro/wp-content/uploads/2020/01/Anunt-transmitere-documente-persoane-cu-dizabilitati.pdf. Pentru orice informație de care aveți nevoie sau sesizare pe care doriți să o faceți, evitați deplasările inutile și țineți legătura cu serviciile noastre prin intermediul adresei de email: office@dpcsv.rosau pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/ProtectiaCopiluluiSuceava/”, a mai completat șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac.