Un incendiu puternic, izbucnit vineri după-amiază în centrul comunei Ciocănești, a distrus o clădire cu parter și mansardă aparținând unei familii din localitate. Focul a fost anunțat în jurul orei 17.30 de către un bărbat care locuia într-una dintre încăperile clădirii, care are un bar amenajat la parter și mai multe spații de cazare. Acesta a auzit zgomote din mansarda clădirii și a dat alarma, la fața locului ajungând, în scurt timp, pompierii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Ciocănești și Cârlibaba, care au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră construcția în corp comun, care îngloba locuința particulară și barul, existând pericol de propagare la casele din vecinătate. În incendiu au ars acoperișul construcției, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și plafonul dintre parter și pod, pe aceeași suprafață. În locuință s-au degradat obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri, iar în bar s-au degradat aparate electronice și electrocasnice, mobilier de bar și mărfuri alimentare. Valoarea prejudiciului creat în urma producerii incendiului a fost estimată la 150.000 de lei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.