Caz șocant la Drăgușeni, acolo unde o fetiță în vârstă de doar trei luni de zile a murit în condiții neclare, în timp ce mama sa era ieșită afară, la un accident rutier. Sâmbătă, în jurul orei 13.30, polițiștii de la Secția Vadu Moldovei au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o fetiță este decedată lângă Primăria comunei Drăgușeni.
Din cercetările ulterioare a rezultat că în jurul orei 11.30, mama, care are un ușor retard psihic, a ieșit din locuință, împreună cu bebelușul, care era în cărucior și dormea. În apropiere avusese loc accidentul mortal petrecut sâmbătă, la Drăgușeni, relatat într-un alt articol din cotidianul nostru.
Copilul era răcit și sub tratament. Femeia ar fi intrat în vorbă cu vecinii și a sesizat târziu nenorocirea.
Abia după două ore femeia a sesizat că fetița nu mișca și era rece.
La fața locului se afla echipajul SMURD care intervenise la accident iar paramedicii au cerut sprijin unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Fălticeni, care a efectuat manevre de resuscitare. A fost solicitat inclusiv un elicopter de la SMURD Iași, care a aterizat la Drăgușeni, însă pentru fetița născută la mijlocul lui decembrie 2019 nu s-a mai putut face nimic.
Echipajele medicale au apreciat că decesul fetiței a survenit cu două-trei ore înainte de sesizare.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.