În perioada următoare, la toate intrările în municipiul Suceava vor fi montate totemuri inscripționate cu numele localităților cu care sunt semnate parteneriate de colaborare – înfrățiri.
”Vom monta la fiecare intrare în oraș – dinspre Fălticeni, Rădăuți, Adâncata, Botoșani, Șcheia, câte un totem care cuprinde orașele înfrățite pe care le are municipiul Suceava. Acesta va fi luminat pe timp de noapte”, a anunțat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Deocamdată, pe totem vor fi inscripționate următoarele localități cu care municipiul Suceava este înfrățit: Laval – Franța, Betleem – Palestina, Sosnowiec – Polonia, Yinchuan – China, Cernăuți – Ucraina, Soroca – Republica Moldova, Karavas – Cipru.
Acordul de înfrățire cu Karavas va fi semnat pe 14 mai, la Suceava, în vreme ce pentru înfrățirea cu Mahala – Ucraina, se așteaptă acordul Ministerului de Interne.