Garda Forestieră Suceava

Amendă de 10.000 de lei și lemn confiscat, în urma depistării unui transport dublat, pe același aviz

Garda Forestieră Suceava a aplicat o amendă de 10.000 de lei, ca urmare a sesizării făcute de un cetățean
Garda Forestieră Suceava a aplicat o amendă de 10.000 de lei, ca urmare a sesizării făcute de un cetățean

Garda Forestieră Suceava a demarat mai multe verificări privind respectarea regimului silvic ca urmare a unor informații apărute în spațiul public în data de 29.02.2020, informații care erau publicate de către un cetățean care a sesizat posibilitatea efectuării de transporturi multiple cu material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire.
În colaborare cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au fost demarate mai multe verificări, atât în fond forestier, locul de proveniență a materialului lemnos, precum și pe raza comuna Arbore, la sediul social al societății comerciale în cauză.
”Pentru probarea faptelor sesizate, s-a procedat la interogarea sistemului SUMAL, a componentelor sale precum Iwood Tracking, respectiv Oracle B.I. Interactive, precum și a altor tehnici de probă.
În consecință, s-a constatat faptul că transportul de material lemnos din seara de 28.02.2020 efectuat în baza avizului de însoțire seria AR nr. 3424263, pentru care a fost obținut codul unic 120015E6Y1617, ora 19:42:54, a fost dublat în aceeași seară, respectiv data de 28.02.2020, în jurul orei 22.00”, a explicat șeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.
Drept urmare, s-a procedat la confiscarea cantității de 16,404 mc, lemn rotund rășinoase, material lemnos care a fost transportat fără documente legale de însoțire, precum și la sancționarea operatorului economic în cauză, cu contravenție silvică în cuantum de 10.000 de lei, așa cum prevăd normele tehnice specifice din domeniu.
”Garda Forestieră Suceava va continua verificările pentru identificarea și sancționarea posibilelor fapte de natură contravențională sau penală, atât la punctul de lucru al societății comerciale în cauză, precum și în fondul forestier administrat de către OS Bucovina, care reprezintă locul de proveniență a materialului lemnos confiscat.
În continuare vor fi organizate și alte verificări în zona fondului forestier de unde materialul lemnos provine, pe drumurile forestiere de acces, precum și pe drumurile publice.
Garda Forestieră Suceava și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava salută inițiativa societății civile, pentru implicarea și sesizarea faptelor de nerespectare a regimul silvic, ceea ce poate conduce la descurajarea tăierilor ilegale a pădurii”, a adăugat inspectorul-șef al GF Suceava.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025
Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025