Polițiștii judiciariști suceveni au reușit să rezolve un caz de tâlhărie de la începutul lunii februarie, când un individ cu fața acoperită a intrat într-un magazin mixt din cartierul Iţcani al municipiului Suceava, peste angajata care era în interior și i-a furat banii din casă. În urma activităților investigative și de cercetare penală, polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava au ajuns la Daniel Flutur, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava. Au fost identificate inclusiv hainele folosite de autor, precum și cuțitul pe care acesta l-a aruncat la puțin timp după comiterea faptei. Tânărul hoinărea prin zona în care a acționat, stând într-un imobil din Ițcani.
Fapta a fost comisă în noaptea de 7 spre 8 februarie, fiind relatată ulterior în exclusivitate de Monitorul de Suceava. Autorul a acționat la magazinul situat la capătul pasarelei de la Ițcani, în dreptul stației de autobuz spre Mitocu Dragomirnei. El a așteptat un moment prielnic, când în interior se afla doar angajata, o femeie în vârstă de 51 de ani.
Autorul cu fața acoperită și cu un cuțit în mână a intrat în interior, băgând groaza în vânzătoare, după care a băgat mâna într-un sertar și a fugit cu 700 de lei. Autorul a mai lăsat și pagube în urmă, distrugând printre altele cântarul.
Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost inițial reținut 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Duminică, 1 martie, Judecătoria Suceava a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru următoarele 30 de zile. Având în vedere modul în care acesta a comis fapta, este evident că inculpatul reprezintă un pericol public, astfel că mandatul pentru 30 de zile este o măsură firească.
În ultima perioadă, în municipiul Suceava au avut loc destul de multe tâlhării pe stradă, femei cărora li s-au smuls poşete ori portofelele, precum şi o faptă asemănătoare cu cea de la Iţcani, chiar în centrul Sucevei. În luna decembrie a anului trecut, un individ cu un cuţit în mână a intrat în farmacia Catena din centrul Sucevei, unde a ameninţat-o pe una dintre farmaciste şi a fugit cu suma de 700 de lei. Atunci, autorul a fost prins în scurt timp de către echipele de polițiști mobilizate pentru prinderea tâlharului.