Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Sf. Andrei" Gura Humorului și-a început activitatea privind educația pentru mediu, în semestrul al doilea al anului școlar 2019/2020, prin realizarea unei activități mai ample în cadrul clubului Eco – Școala, intitulată „Să apreciem natura, mediul înconjurător și ființa umană!”. Sub atenta supraveghere și îndrumare a profesorilor de specialitate, zeci de elevi de la profilul tâmplărie au realizat lucrări manuale din materiale reciclabile (pe anumite panouri au scris mesaje care se referă la ocrotirea mediului), picturi pe lemn și au realizat „copacul înțelepciunii”. Panourile au fost expuse în parcul orășenesc aflat în fața școlii, parc de care elevii și profesorii centrului școlar humorean sunt responsabili cu ecologizarea spațiului de joacă dedicat copiilor. „Copacul înțelepciunii” a fost expus la biblioteca școlii. De asemenea, elevii au montat și în curtea școlii diverse pancarte cu mesaje precum "Zâmbește, că-ți stă bine!", "Alege să fii om!", "Mediul înseamnă viață”, dar și alte mesaje despre protejarea naturii. Pentru a nu se lăsa mai prejos, fetele de la profilul croitorie au realizat semne de carte din resturi de materiale, păpuși din ațe, mărțișoare. S-au realizat, de asemenea, platouri decorative folosind fructe și legume, în timpul unor discuții despre importanța unei alimentații sănătoase. Organizatorii au spus că activitatea a avut ca scop încurajarea tinerilor talentați de a-și expune propriile creații și de a-și dezvolta imaginația, promovând folosirea materialelor eco. Fiecare elev a participat în mod activ, pornind de la motto-ul: "Pași spre viitor". Coordonatorii Clubului Eco – Școala și participanții la activitate: prof. Ancuța Gabriela Iordache, prof. Livia Hojbotă, prof. Maria Simeria, prof. Luca Lăcrămioara, prof. Andreea Bejinariu, prof. Lucia Huțanu, prof. Baciu Elena, prof. Flutur Elena, prof. Stoleru Andreea, prof. Horga Carmen, prof. Novac Brândușa, prof. Buburuzan Casandra, prof. Isabella Istrate, prof. Sabin Rybanna, prof. Dorina Mireuţă, prof. Elena Buliga Cîrstean, prof. Preda Carolina, prof. Avarvarei Eugen.