Ampla acțiune rutieră desfășurată joi de polițiștii din Suceava, Bistrița-Năsăud, Iași, Neamț, Maramureș și Botoșani a dus și la o constatare mai puțin obișnuită pentru polițiștii rutieri.
Un echipaj rutier care monitoriza traficul rutier în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava a depistat șase cetățeni irakieni (trei adulți și trei minori), care nu își justificau prezența în zonă și care nu aveau documente care să ateste intrarea legală în țară.
S-a stabilit ulterior că cei șase trecuseră fraudulos frontiera, probabil pe filiera dinspre Ucraina.
Cei șase cetăţeni irakieni au ajuns la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi, care se ocupă de cazurile de acest gen.