Săptămâna viitoare, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la transformarea Institutului de Subingineri în Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), instituția organizează o serie de evenimente sub genericul Zilele USV.
Ziua de 7 martie este data la care Guvernul României, în anul 1990, a hotărât înființarea Universității din Suceava, prilej cu care comunitatea academică a propus pentru săptămâna viitoare un program special.
Etapa de după 1990 a însemnat „consolidare academică, diversificare didactică și științifică și afirmare pe plan intern și internațional”, spun reprezentanții instituției.
În perioada menționată, USV propune un program variat, care cuprinde lansări de carte, conferințe, spectacole, întâlniri.
Pe 4 martie, de la ora 15.00, Dimma’S, una dintre puținele trupe de pop-opera din țară, va susține un recital de excepție, alături de mezzosoprana Viorica Corjan. Evenimentul se va desfășura în Atrium corpului E, iar intrarea este liberă.
Joi, 5 martie, la parterul Corpului E, cei interesați vor putea viziona expoziția fotografică „Itinerare geografice", organizată de Departamentul de Geografie din Facultatea de Istorie și Geografie, responsabil lector univ. dr. Dinu Iulian Oprea.
Joi, 5 martie, ora 12.00, Biblioteca USV organizează „Biblioteca Universitară - Spațiu al dialogului cultural și științific”: „Cititorii scriu și recită” – invitat: Ana Maria Antonesei, masterand, an II; Lansare de carte - „Nu știu ...,” autor Marian Florin Morariu, student, anul I; prezintă: Ana Maria Antonesei, an II; deschiderea Cărții de Onoare a Bibliotecii USV.
Tot joi, Teatrul Studențesc Fabulinus invită publicul sucevean la premiera piesei „Baba oarba”, în regia lui Cosmin Panaite. Reprezentația este programată pentru ora 19.00, la Auditorium „Joseph Schmidt”.
Distribuția: Polya Zubati, Radu Andonie, Vitali Cuzub, Elian Agache, Costin Bucătaru; echipa tehnică: Ilie Doroftei și Ionuț Flutur.
Vineri, 6 martie 2020, de la ora 9.00, Aula Magna din Corp A va găzdui o ședință festivă, iar de la 10.30 Departamentul de Științe Umane și Social-Politice din Facultatea de Istorie și Geografie organizează simpozionul „Alma mater sucevensis”, ediția XX.
Seria de evenimente continuă cu”Omul și cartea” - Biblioteca USV.
Invitat de onoare este prof. univ. dr. ing. Mihai Grămăticu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, invitați speciali: prof. univ. dr. ing. Vasile Puiu - Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și prof. univ. dr. Vasile Crăciun - Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Vineri, de la 14.00, la 20 de ani de la înființare, Facultatea de Științe ale Educației organizează o întâlnire a foștilor absolvenți.
Ultimele evenimente din agenda săptămânii sunt „Marketing educațional. A fi sau a avea”, activitate de formare, organizatoriBiblioteca USV, conf. univ. dr. Alexandru Nedelea și asist. univ. dr. Costel Ioan Cioban și lansarea de carte „Politicile SUA, Germaniei și Rusiei în spațiul românesc (1990-2018)”, autor conf. univ. dr. Florin Pintescu. Prezintă evenimentul prof. univ. dr. Ștefan Purici și lector. univ. dr. Marcela Slușarciuc.
Organizatori: Biblioteca USV, Facultatea de Istorie și Geografie.