Un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Burdujeni-Sat, şi-a găsit sfârşitul în condiţii tragice. Septuagenarul a murit carbonizat în propria casă după ce aceasta a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Nenorocirea s-a petrecut în dimineaţa zilei de ieri, pompierii fiind chemaţi să stingă flăcările în jurul orei 5.45.
În momentul în care s-a ajuns la faţa locului, casa construită din chirpici ardea în totalitate. Pompierii au reuşit să stingă flăcările, dar în momentul în care au intrat în casă au observat că proprietarul nu reuşise să iasă la timp, astfel încât a murit ars de viu.
Echipajul SMURD care a venit în sprijinul pompierilor a avut şi el activitate. O nepoată a bărbatului decedat a suferit un atac de panică la aflarea informaţiilor despre tragedie. După ce a primit îngrijiri la locul incendiului, femeia în vârstă de 45 de ani a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale mai amănunţite.
Pompierii cred că incendiul a plecat de la o lumânare nesupravegheată, care a condus la aprinderea bunurilor din dormitorul locuinţei, iar mai apoi flăcările s-au extins în toată casa.
Pentru a stinge incendiul pompierii au avut nevoie de mai bine de două ore, deşi locuinţa era una destul de mică, de circa 40 mp, intervenţia fiind îngreunată de faptul că materialele textile au fost luate bucată cu bucată pentru a exista siguranţa că nu a rămas jar pe undeva.