Violenţele repetate asupra soţiei i-au adus unui bărbat din Rădăuţi un dosar penal pentru violenţă în familie şi un ordin de protecţie provizoriu emis pe numele său, acesta fiind evacuat de la domiciliu.
Poliţia din Rădăuţi a fost sesizată despre producerea unei agresiuni chiar de către victimă, o femeie de 28 de ani, din localitate, care luni după-amiază a reclamat că a fost lovită de către soţul ei în vârstă de 33 de ani, în timp ce se aflau acasă.
Un echipaj de poliţie ajuns la domiciliul celor doi a constatat că aceştia sunt căsătoriţi de cinci ani de zile, iar în acea după-amiază, în urma unor discuţii contradictorii, bărbatul a lovit-o, având în continuare o atitudine agresivă asupra femeii. Femeia le-a declarat poliţiştilor că îi este frică de soţul ei, care nu se află pentru prima dată în postura de a o agresa fizic, şi a solicitat eliberarea unui ordin de protecţie provizoriu. După redactarea formularului de evaluare a riscului, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Siguranţă Publică au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat, începând cu ora 18.40 a zilei de luni, pentru o perioadă de cinci zile. În acelaşi timp, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ,,violenţă în familie”, acesta fiind evacuat din locuinţă. În următoarea perioadă el nu are voie să se apropie de soţia lui şi de locuinţă la o distanţă mai mică decât cea fixată de poliţişti, care va fi confirmată prin intermediul unei hotărâri a instanţei de judecată.