Noua ediţie a emisiunii ”Românii au talent!”, de la ProTV, a adus în faţa lumii exemplul unui tânăr originar din Rădăuţi - judeţul Suceava, care deși s-a născut fără mâini, a impresionat milioane de oameni cu talentul său de toboșar.
Tânărul de 27 de ani a apărut în emisiunea difuzată vineri seara cu un moment muzical deosebit de emoţionant, în care a cântat perfect la tobe o melodie internaţională foarte cunoscută, deși nu are mâini.
Reacţia juriului, a celor din sală, din culise, dar și de acasă a fost aceeași – au văzut un om care a făcut ca ceea ce pare imposibil să devină posibil.
”Cornel, astăzi ne-ai predat o mare lecţie, despre cum un om poate învinge aproape orice! La prima vedere pare aproape imposibil ceea ce ne-ai demonstrat că este posibil atunci când un om își dorește cu adevărat să își facă ceva! E pur și simplu vorba despre talent!”, i-a spus Andi Moisescu.
” Mă bucur că mesajul pe care îl transmiţi este <nu există nu pot!> și a sunat extraordinar de bine!”, a spus și Andra, în vreme ce Florin Călinescu a amintit de situaţii în care alţii se plâng ce greu le e să iasă din casă pentru că plouă sau ninge.
Impresionantul său moment artistic a fost răsplătit cu patru de ”Da”, cu juriul și o sală întreagă în picioare, aplaudându-l, într-o atmosferă încărcată de emoţii.
Cornel Hrișcă-Munn, născut fără antebraţe și cu un picior întors, a fost lăsat de părinţi în grija statului român, într-un orfelinat din Suceava, ei fiind prea săraci să aibă cu ce să-l îngrijească cum ar fi trebuit, mai ales că ambii munceau din greu să își întreţină familia.
Norocul său a fost că în acel orfelinat, în care alţii se așteptau să moară, să scape de grija sa, a fost găsit de cei care aveau să-i devină părinţi săi adoptivi - Doren și Ken Munn, din Marea Britanie.
Încă de mic, Cornel a făcut ciclism și înot. Handicapul nu l-a împiedicat nici să își îndeplinească visul de a deveni muzician. La vârsta de 11 ani, a început să bată la tobe. Doi ani mai târziu, a început să cânte la chitară bas. Muzica i-a ajuns la suflet. La 14 ani, s-a înscris la un concurs naţional de cântat la tobe, la care au fost 400 de participanţi, și a ieșit pe locul al doilea.
Acum 12 ani, și-a făcut un canal de Youtube – Cornel Hrișcă-Munn – care a strâns până în prezent peste cinci milioane de vizualizări.
Face cover-uri după piese celebre și a avut concerte peste tot în lume. A avut și o trupă – Don’t go plastic.
A absolvit una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, Universitatea Oxford. Are master în Filosofie și Teologie.
Cornel spune că a fost de vreo 10 ori în România. În 2017, Cornel s-a căsătorit cu o englezoaică, iar mama lui biologică a mers la nunta lui, doar că, spune Cornel, nu a întrebat-o ce s-a întâmplat atunci exact, de ce l-au abandonat…
Cornel Hrișcă-Munn a înfiinţatși o asociaţie numită “Cornel Romanian Rehabilitation Centre Trust”, prin care a ajutat românii cu dizabilităţi fizice să beneficieze de proteze pentru mâini și picioare și de tratamentul necesar.