Problema câinilor vagabonzi, care împarte sucevenii în două mari tabere, pro şi contra, este abordată de municipalitatea suceveană pe mai multe planuri.
Astfel, pe de o parte, numai în ultimii patru ani, de pe străzile municipiului au fost adunaţi aproape 5.000 de câini abandonaţi, aceştia fiind duşi la adăpostul de animale amenajat în lunca Sucevei, care acum beneficiază de un sediu nou, într-o clădire reabilitată total, iar pe de altă parte, se alocă fonduri pentru campanii de sterilizare, menite să reducă numărul patrupedelor care sunt aruncate pe străzi.
”Locul animalelor nu este pe stradă! Din păcate, din ce în ce mai mulţi câini sunt abandonaţi pe străzile oraşului. În perioada cuprinsă între anii 2016-2019 s-au strâns 4.735 câini de pe străzile municipiului, iar de la începutul anului, în doar 45 de zile, s-au adunat deja 187. Aceştia au fost duşi la adăpostul de pe str. Energeticianului, adăpost reabilitat în totalitate, pentru ca, împreună cu asociaţia Pro Animals Tina, să fie desfăşurate în condiţii optime şi sigure activităţile ce ţin de gestionarea lor”, a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi.
Astfel, în clădirea reabilitată complet au fost amenajate două săli de operaţie, un bloc post-operator, o sală de consultaţii şi de tratament, o sală de carantină, biroul medicilor, două grupuri sanitare, vestiare, dar şi o sală de aşteptare pentru adopţii.
Mai mult, anul acesta este alocată în bugetul local suma de 200.000 de lei pentru sterilizarea câinilor cu/şi fără stăpân, acţiune cu efecte pe termen lung.
Dar toate aceste măsuri nu rezolvă decât parţial problema câinilor care ajung să hoinărească pe străzi, spre satisfacţia unora care au astfel ce poza/filma şi pune pe Facebook şi să incite spiritele, când sursa problemei, dar şi rezolvarea ei sunt oamenii, cei care nu îşi sterilizează animalele, iar puii şi adulţii, deopotrivă, îi aduc şi îi abandonează pe străzile oraşului.
”Dacă vă doriţi un animal de companie gata să vă ofere iubire necondiţionată, vă încurajez să adoptaţi din adăpost, nu costă nimic, iar căţeii sunt vaccinaţi, microcipaţi şi cu carnet de sănătate. A le arunca o bucată de pâine nu ne face iubitori de animale, dimpotrivă!!! Stop abandonului de câini!”, spune Lucian Harşovschi, care face apel la populaţie să informeze autorităţile când observă cazuri de abandon de câini, inclusiv cu numărul de înmatriculare al maşinii.