Un bărbat a fost prins de polițiști în timp ce fura în toiul nopții cablu telefonic de pe o stradă din orașul Siret. Acesta este cercetat de anchetatori, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Incidentul s-a petrecut în cursul nopții de miercuri spre joi, în jurul orei 00.30, când polițiștii Formațiunii de Ordine și Siguranță Publică din cadrul Poliției orașului Siret se aflau în patrulare pe străzile orașului. La un moment dat ei au ajuns în zona cartierului Pădureni din oraș, unde au constatat că pe strada 9 Mai, pe partea dreaptă a drumului atârnă două cabluri care împiedică circulația autovehiculelor. În urma verificărilor făcute în zonă, ei au observat la lumina farurilor, pe partea dreaptă a străzii, o persoană care a sărit șanțul înspre drum și care, imediat ce a observat că mașina era de poliție, a sărit înapoi șanțul pe terenul din partea dreaptă a străzii. La un moment dat, pe partea dreaptă a străzii polițiștii au observat o persoană întinsă pe burtă, care apoi s-a ridicat și a fugit pe terenul din direcția opusă drumului. După o urmărire de circa 150 de metri, suspectul a fost prins și imobilizat, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 38 de ani din comuna Șcheia.
Cercetările întreprinse la fața locului au arătat că pe partea dreaptă a străzii 9 Mai, cablul de telefonie fixă Telekom a fost tăiat, fiind sustrasă o bucată de cablu de circa 135 de metri. Lângă o lizieră aflată la circa 30 de metri de acest loc, polițiștii au descoperit mai multe bucăți de plastic de culoare neagră, care proveneau de la cablul tăiat. Un reprezentant Telekom ajuns la fața locului a declarat că valoarea prejudiciului creat este de circa 11.000 de lei. Bărbatul de 38 de ani a fost transportat la sediul poliției din Siret și audiat, urmând ca în urma consultării procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, să fie luate măsuri restrictive împotriva acestuia, el fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.