Un bărbat de 26 de ani, din comuna Moldoviţa, este cercetat pentru săvârşirea a patru infracţiuni, după ce le-a arătat poliţiştilor un permis de conducere emis de autorităţile din Ucraina, care s-a dovedit a fi fals.
Incidentul s-a petrecut în cursul nopţii de miercuri spre joi, la ora 00.30, când poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Vama au oprit pentru control un autoturism marca BMW, care se deplasa pe DJ 176, în comuna Moldoviţa, la volan fiind un localnic de 26 de ani. Acesta a prezentat documentul de identitate şi actele vehiculului condus, totodată arătându-le un permis de conducere eliberat de statul ucrainean, document eliberat în luna mai a anului 2015, cu valabilitate până în anul 2045. În urma testării celui de la volan cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o alcoolemie de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit de poliţişti un proces-verbal de constatare a contravenţiei, iar permisul i-a fost reţinut, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare.
În urma verificărilor ulterioare făcute asupra permisului eliberat în Ucraina, s-a constatat că acesta este unul fals. În cursul zilei de joi poliţiştii au deschis pe numele bărbatului un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „instigarea la fals material în înscrisuri oficiale”.