Apropierea zilei de 8 Martie a băgat în priză părinţii elevilor de la mai multe şcoli din municipiul Suceava, care pe grupurile de pe WhatsApp şi Facebook au luat iniţiativa de colectare a banilor de cadouri pentru educatoare, învăţătoare, diriginte, secretare de şcoală etc. Potrivit informaţiilor de la părinţii care au sesizat situaţia, sumele pornesc de la 10-20 de lei, până la 100-150 de lei/ copil, cu o medie de 50 de lei. Din discuţiile de pe grupurile de părinţi reiese că darurile, însoţite de lista cu numele cotizanţilor, sunt dintre cele mai diverse: de la bani daţi în plic direct cadrului didactic sau strecurat printre florile unui buchet generos sau într-o cutie de bomboane, până la bijuterii scumpe sau carduri-cadou camuflate în mărţişoare, parfumuri, poşete, laptop-uri, telefoane sau maşini de spălat. Iniţiativa porneşte de la câteva mămici, iar ceilalţi părinţi se conformează, chiar dacă nu sunt de acord cu această practică, de teamă ca post-sărbătoare copiii lor să nu fie marginalizaţi.
Întrebat despre aceste obiceiuri care din păcate se perpetuează în şcolile din România, inspectorul adjunct al Inspectoratului Școlar Judeţean Suceava, prof. Ioan Puiu, a declarat că în învăţământul sucevean „nu este o practică generală”, ci „mai există deviaţii”. Adjunctul IȘJ avertizează cadrele didactice că regulamentele şcolare şi Codul etic al personalului didactic interzic categoric angajaţilor din sistemul de învăţământ să accepte bani sau alte cadouri, în caz contrar aceştia riscând sancţiuni care pot merge până la pierderea postului la catedră.
Inspectorul general adjunct Ioan Puiu: „Exclud categoric constituirea oricărui fond legat de cadourile de 8 Martie”
Inspectorul adjunct Puiu consideră că de 8 Martie este tolerat ca profesoarele să accepte flori de la elevi, dar nu aranjamente florale scumpe, ci ar fi de preferat un buchet obişnuit, din partea întregii clase. „Exclud categoric constituirea oricărui fond legat de cadourile de 8 Martie. Părinţii nu au ce umbla să strângă bani pentru cadouri, iar cadrelor didactice le recomand să recitească precizările din regulamente şi din Codul etic în legătură cu astfel de practici”, a spus inspectorul Ioan Puiu.
Potrivit Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice şi Codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar aprobat prin Ordinul nr. 4.831/2018 al ministrului Educaţiei, cadourile elevilor/părinţilor pentru profesori reprezintă o cumpărare a unei prestaţii viitoare sau o recompensă pentru activitatea deja prestată.
Pedeapsa pentru profesorul care pretinde sau primeşte cadouri în legătură cu activitatea sa didactică este sancţiunea disciplinară aplicată de consiliul de administraţie al şcolii - avertisment, reducerea salariului, suspendarea din funcţie sau concedierea, şi condamnare penală de către judecător, pentru luarea de mită.
Codul etic este aplicabil personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabil cu instruirea şi educaţia, care îndeplineşte funcţia de personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, personal didactic de conducere, de îndrumare şi de control şi personal didactic asociat în cadrul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, în inspectoratele şcolare şi unităţile conexe ale acestora, şi care are obligaţia, datoria morală şi profesională de a cunoaşte, de a respecta şi de a aplica prevederile codului.