Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, ieri, la sediul Consiliului Judeţean, cu experţi şi proiectanţi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a continua discuţiile avute săptămâna trecută cu reprezentanţi de la Ministerul Transporturilor şi din CNAIR cu privire la infrastructura de drumuri rapide din judeţul Suceava.
La discuţii au participat specialişti din compartimentul tehnic al Consiliului Judeţean Suceava şi din cadrul mai multor primării din judeţ. Gheorghe Flutur a precizat că a avut discuţii legate de stadiul documentaţiei şi etapele de parcurs pentru Autostrada A7 Siret-Suceava-Bucureşti şi Autostrada Nordului, Suceava-Gura Humorului–Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei–Bistriţa-Satu Mare.
„Ne interesează, în primă fază, realizarea pe traseul Autostrăzii Nordului a centurilor pentru Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei”, a precizat preşedintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a adăugat că discuţiile pe această temă vor continua şi vineri, urmând să fie anunţat stadiul privind etapele în care se află realizarea celor două autostrăzi.