Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineaţă într-o gospodărie din satul Călineşti Enache, al comunei Dărmăneşti. Alarma a fost dată în jurul orei 09.30, când a fost solicitată intervenţia pompierilor prin intermediul unui apel la 112.
La faţa locului au ajuns militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, care au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei şi o anexă gospodărească, ambele construcţii ridicate din lemn, existând pericol de propagare la un adăpost de animale. Timp de mai bine de o oră şi jumătate, până la lichidarea incendiului, flăcările au distrus acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, precum şi anexa gospodărească din lemn, cu o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi, fiind degradaţi planşeul şi pereţii locuinţei. În urma cercetărilor, pompieri au stabilit că cel mai probabil incendiul a izbucnit din construcţia anexă, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. În urma intervenţiei nu au fost înregistrate victime, pompierii reuşind să salveze adăpostul de animale.