Toate drumurile din judeţul Suceava sunt deschise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se în condiţii de iarnă. Prefectura Suceava a transmis în cursul zilei de ieri că în judeţ nu sunt blocaje în trafic, cu toate că viscolul la sol a fost generalizat. Pe drumurile administrate de Secţia de Drumuri Naţionale Suceava existau tronsoane pe care carosabilul era „la negru”, dar și tronsoane cu zăpadă viscolită cu o grosime de sub doi centimetri, acţionându-se cu 40 de mașini și utilaje.
De asemenea, pe raza Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc circulaţia a fost asigurată pe parcursul zilei de ieri fără a se înregistra evenimente rutiere. Carosabilul a fost cu zăpadă frământată de 0-1 cm, pe DN 17 A, DN 18 și DN 2E. De asemenea, carosabilul a fost umed pe DN 17 și DN 17 B. Pe drumurile din administrarea SDN Câmpulung Moldovenesc s-a acţionat cu 27 de utilaje. De precizat că în dimineaţa zilei de ieri, pe DN 2, la Pătrăuţi, o mașină a ieșit în decor fără a fi înregistrare victime sau distrugeri. Traficul nu a fost blocat în zona accidentului.
Potrivit unei informări a Prefecturii Suceava, încă din cursul zilei de ieri toate drumurile judeţene erau deschise circulaţiei rutiere. Pe drumurile judeţene s-a acţionat cu 34 de utilaje cu lamă și răspânditor. În zona de munte carosabilul era acoperit cu zăpadă de 5-10 cm. Pentru combaterea poleiului s-a acţionat cu 239 de tone de material antiderapant, iar utilajele au intervenit în permanenţă pentru lărgirea carosabilului.
Intervenţii cu o autoșenilată pentru remedierea problemelor apărute în distribuţia cu energie electrică
Prefectura Suceava a mai anunţat că începând de miercuri după-amiază și până joi dimineaţă, la ora 8:00, peste 14.000 de consumatori din judeţ au rămas fără energie electrică. Într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se precizează că în această perioadă DelGaz Grid a intervenit cu peste 18 echipe operative pentru remedierea unor avarii la instalaţia electrică din judeţul Suceava. În total 14.325 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică, în localităţile Coșna, Salcea, Baia, Dumbrăveni, Ulma, Vatra Dornei, Dorna Arini, Stroiești, Salcea, Pojorâta, Suceava, Calafindești, Șerbăuţi, Panaci, Straja și Siret. Joi dimineaţă, la ora 6:00, DelGaz Grid a anunţat că 66 de consumatori mai erau nealimentaţi cu energie electrică, acţionându-se în continuare cu patru echipe operative pentru remedierea problemelor. Echipele DelGaz Grid au beneficiat de sprijinul unui echipaj cu autoșenilată de la ISU Suceava pentru remedierea unor defecţiuni la un post de transformare nealimentat.
Traficul spre Ardeal, afectat grav de căderi masive de arbori
În comunicatul de presă se mai arată că în urma avertizărilor meteo-hidrologice valabile în judeţul Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava a intervenit la defrișarea unor copaci căzuţi pe magistrala CFR Câmpulung Moldovenesc – Ilva Mică, în comuna Coșna.
CFR a transmis că se menține în continuare măsura de transbordare cu mijloace auto pe relația Vatra Dornei - Ilva Mică – Năsăud (Regionala CF Iași).
„Precizăm faptul că circulația va fi reluată în condiții normale după finalizarea lucrărilor de intevenție pe distanța Silhoasa - Larion - Grădinița - Coșna, unde în cursul nopții de miercuri spre joi peste 75 de arbori s-au prăbușit de pe versanți pe calea ferată”.