La prima vedere, subiectul inflamaţiei poate să pară nepotrivit într-o discuţie despre îmbunătăţirea sănătăţii şi funcţionalităţii creierului. Dar, deşi suntem obişnuiţi să întâlnim inflamaţia în relaţie cu stări de boală de genul artritei sau astmului, în ultimul deceniu a fost efectuat un set de cercetări care leagă inflamaţia de o varietate de afecţiuni neurodegenerative. Cercetările omului de ştiinţă Walter F. Steward demonstrează în mod clar o diminuare considerabilă a incidenţei bolilor Parkinson şi Alzheimer la indivizii care au fost trataţi cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene timp de mai mulţi ani. Alte studii arată şi o creştere puternică a citokinelor – mediatorii celulari ai inflamaţiei în creierul indivizilor care suferă de aceste boli, dar şi alte afecţiuni cerebrale degenerative. Cercetătorul Cagnin arată în studiile sale că noile tehnologii permit acum scanarea celulelor care produc în mod activ citokine inflamatorii în creierul pacienţilor cu Alzheimer.
Cunoscând aceste lucruri, suntem obligaţi să privim inflamaţia într-o lumină cu totul nouă. Departe de a sta la baza unui genunchi dureros sau a unei glezne luxate, inflamaţia stă la baza procesului însuşi de degenerare cerebrală. În cele din urmă, efectul inflamaţiei din creier este provocarea unor leziuni care împiedică activarea căilor chimice ale proteinei Nrf2 şi creşterea, în consecinţă, a producţiei de radicali liberi. Partea bună este că activarea prin terapie a căii Nrf2 nu numai că neutralizează direct radicalii liberi, ci, ca bonus, reduce şi inflamaţia, fapt care, la rândul său, protejează creierul împotriva excesului de radicali liberi rezultaţi din inflamaţii. În concluzie, observăm că se creează un cerc pozitiv de interacţiuni. Intervenţiile proiectate să reducă inflamaţia – prin folosirea substanţelor naturale precum turmericul – au fost descrise în literatura de specialitate din qigong-ul medical de mai bine de 2000 de ani. Dar abia în ultimul deceniu am început să înţelegem biochimia care explică ceea ce practicienii medicinii tradiţionale au cunoscut şi au folosit vreme de milenii.
Curcumina, principiul activ esenţial al turmericului, este în prezent subiectul unei cercetări ştiinţifice intense, mai ales datorită faptului că posedă o varietate de proprietăţi biochimice, printre care şi aceea de antioxidant, antiinflamator, fungicid şi antibacterian. Interesul specialiştilor în neuroştiinţe din întreaga lume a fost atras de către proprietatea sa de a creşte nivelul de proteine denumite factori neurotrofici cerebrali. Această proteină joacă un rol esenţial în crearea de noi neuroni şi în protejarea celor existenţi, contribuind la asigurarea supravieţuirii lor prin stimularea formării de sinapse – conexiuni ale unui neuron cu alt neuron –, fapt esenţial pentru procesele de gândire, învăţare şi funcţionarea cerebrală la niveluri superioare. Studiile au arătat că nivelurile acestei proteine sunt scăzute la bolnavii de Alzheimer, epilepsie, anorexie nervoasă, depresie, schizofrenie şi tulburare obsesiv-compulsivă. Gena care activează producţia acestei proteine este stimulată de o diversitate de factori, printre care enumerăm exerciţiile de qigong medical, reducerea numărului de calorii, stimularea intelectuală, curcumina şi acidul gras omega-3. Cercetătorul Mark P. Mattson, de la National Institute on Aging Gerontology Research Center, spune: „studiile arată că persoanele care consumă zilnic un număr redus de calorii prezintă un risc mic de accident vascular cerebral şi de boli neurodegenerative.” Interesant este că în satele monitorizate din India în care turmericul este folosit din abundenţă, studiile epidemiologice au arătat că boala Alzheimer este întâlnită doar într-o proporţie de 25% în comparaţie cu Statele Unite.
În concluzie, curcumina activează calea proteinei Nrf2 – un „comutator genetic” descoperit de curând – care funcţionează prin activarea unor gene ce produc o vastă gamă de antioxidanţi ce protejează creierul împotriva proceselor degenerative, fiind esenţial în dieta zilnică.