Noul director general al CFR Călători, Dan Costescu, a demarat o îndrăzneaţă campanie de suplimentare a capacităţii de transport a trenurilor de pe rutele foarte solicitate, în zilele cu trafic peste medie. După suplimentările masive de pe ruta București-Brașov, care au fost foarte bine primite de cei care s-au săturat de traficul rutier sufocant de pe Valea Prahovei, la finele săptămânii trecute a venit rândul ca și trenurile din Moldova spre Capitală să aibă un număr de vagoane fără precedent în ultimi ani.
Vârful a fost atins duminică, 2 februarie, când de regulă cererea de bilete este foarte mare, pe sensul spre Capitală, iar adesea nu se mai găseau locuri la trenuri chiar și cu câteva zile înainte.
În dimineaţa zilei de duminică, trenul IR 1752, care a plecat din Suceava la 8.50, a circulat cu 14 vagoane, faţă de 6 într-o zi obișnuită. Numărul de locuri a fost suplimentat la 220%, 940 de locuri în total.
Tot la 200% au fost suplimentate locurile și în trenul IR 1754 Suceava-București, plecare din Suceava la ora 12.45, care a circulat duminică cu 6 vagoane în plus.
„Pentru 10 dintre trenurile Interregio care leagă Suceava (Botoșani) și Iași de București în intervalul orar 6-24, s-au adăugat astăzi (n.r. duminică) încă 56 de vagoane, ceea ce înseamnă o creștere medie a capacităţii de transport la 154% faţă de capacitatea totală medie zilnică. Numărul de locuri a crescut de la aproape 2500 la 4000, la care se adaugă și locurile din vagoanele de dormit și cușetă”, au arătat cei de la CFR Călători într-un comunicat de presă.
CFR Călători a mai anunţat că numărul de locuri va fi suplimentat și în timpul săptămânii, acolo unde punctual dispeceratul a constatat o cerere foarte mare.
Prin această campanie a noului director, CFR Călători încearcă să demonstreze că se poate adapta pieţei, ceea ce nu prea s-a întâmplat în ultimii ani. Aceste suplimentări sunt posibile în condiţiile în care compania are în uz de puţină vreme câteva loturi noi de vagoane, modernizate. Totuși, este puţin probabil ca un număr atât de mare de vagoane în plus să fi „răsărit peste noapte”, astfel că aceste suplimentări s-au realizat și prin diminuarea multor alte garnituri, semnalează mulţi dintre cei care merg des cu trenurile CFR Călători.
Recepţia publicului faţă de măsurile luate de noul director se dovedește a fi una pozitivă. Pe pagina companiei CFR Călători este prima dată când postările noi, privind suplimentările de vagoane, nu sunt întâmpinate de comentarii majoritar negative, cum se întâmpla până acum.
Revenind la ruta Suceava-București Nord, un atu în plus pentru companie este legată și de reducerea timpilor de mers. Începând din decembrie 2019, în urma lucrărilor la linie, trenurile din Suceava ajung în Capitală în 6 ore, maximum 6 ore și 20 de minute.