Avocatul Cezar Corneliu Crăciunescu a depus, ieri, jurământul în funcţia de consilier judeţean din partea PNL Suceava. Cezar Corneliu Crăciunescu a ocupat locul în Consiliul Judeţean rămas vacant după demisia Sorinei Barbu din deliberativ. Consilierii judeţeni au aprobat hotărârea de constatare a încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier al Sorinei Barbu, după care au validat mandatul lui Cezar Corneliu Crăciunescu.
În şedinţa de ieri, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a ţinut să-i mulţumească Sorinei Barbu pentru activitatea pe care a avut-o în deliberativul judeţean, precizând că aceasta a fost un consilier cu experienţă şi un om de echipă.
Invitat să ia cuvântul, noul consilier judeţean al PNL, Cezar Corneliu Crăciunescu, a spus că mizează pe sprijinul colegilor din deliberativ şi că îşi doreşte ca alături de aceştia să facă lucruri foarte bune pentru judeţul Suceava. Cezar Crăciunescu a spus că este membru în Baroul Suceava şi că a fost reprezentantul Corpului Mediatorilor pentru judeţele Suceava şi Botoşani.