Albumul de artă Traian Postolache - “Arta Memoriei”, tipărit la editura Karl A. Romstorfer, a Muzeului Bucovinei, din Suceava, a fost lansat sâmbătă, 25 ianuarie a.c., cu ocazia aniversării a 120 de ani de existenţă a instituţiei. În faţa unui public foarte numeros, criticul de artă Oliv Mircea a evocat personalitatea artistului şi creaţia sa, o pictură care este „un act liric”, marcată de o „melancolie barocă”, un „baroc ca mod de existenţă”. „Procedeul acesta – baroc în esenţa lui – este menit să potenţeze tragismul unor stări, al unor atitudini în care elocvenţa mută a ochilor este înlocuită de strigătul mărturisitor al miturilor care compun, în contemporaneitate, somptuoase înscenări alegorice”, a afirmat criticul de artă.
Vorbind despre pictor, Oliv Mircea a spus că acesta a fost „un artist care a trăit aproape totul, aproape fără rest” şi a subliniat că „Bucovina ne-a dat un mare artist, care a trăit modest la Rădăuţi”.
Pentru pictorul rădăuţean Traian Postolache pictura a fost drumul spre mântuire; a fost artistul care mereu îi mulţumea lui Dumnezeu pentru că s-a născut român, creştin şi pentru că a fost hărăzit picturii.
Ca un „discurs, cu început, cu miez, cu sfârşit, în sens de exclamare şi în sens de atragere a atenţiei asupra adevărului” a fost caracterizată arta lui Traian Postolache şi de preotul Gabriel Herea, unul dintre cei datorită căruia publicul se poate bucura acum de lucrările sale. „Discursul lui circulă şi va circula liber, liber de toate suferinţele pe care artistul le-a trăit aici, pe pământ, atunci când a experimentat adevărul, atunci când l-a imprimat în culoare şi desen, şi atunci când l-a lăsat pe mâinile noastre, neştiind dacă îl lasă bine”, a afirmat preotul Herea.
Artistul plastic rădăuţean Traian Postolache s-a născut pe 7 septembrie 1953, a urmat Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, a fost bibliotecar, muzeograf şi a condus Muzeul Etnografic “Samuil şi Eugenia Ioneţ” din Rădăuţi, în perioada 1999 – 2008. Atunci a reuşit să organizeze mai multe proiecte internaţionale de mare anvergură. Cu sprijinul Primăriei Rădăuţi a înfiinţat şi condus galeria de artă contemporană, unde au expus periodic artişti din întreaga ţară. El a expus la galerii din România, Canada, Statele Unite şi Japonia. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1992.