Un bărbat aflat în stare avansată de ebrietate a distrus cu mașina o parte din gardul unei gospodării din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii. Cazul vine la ceva mai mult de 24 de ore după ce, la Volovăț, un tânăr șofer beat a intrat violent cu mașina într-un gard și a fugit, fiind „recuperat” din zonă de verișorul său, și el beat și venit tot cu mașina. Cei doi au fost prinși de polițiști și s-au ales cu dosare penale, cazul fiind relatat pe larg în ediția de ieri a cotidianului nostru.
Revenind la cazul de la Cornu Luncii, duminică dimineață, în jurul orei 7.30, polițiștii au fost sesizați prin 112 de faptul că o mașină a produs avarii la gardul unei locuințe, iar șoferul este băut.
Din cercetările derulate de polițiști a rezultat că un bărbat în vârstă de 37 de ani, Ionel Covaliu, a condus un autoturism Seat Cordoba, pe direcția dinspre Cornu Luncii spre Gura Humorului, iar pe raza satului Brăiești a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina ieșind în decor și distrugând trei metri liniar de gard.
Aparatul etilotest a indicat o concentrație imensă: 1,81 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i s-au recoltat și probe de sânge care este de așteptat să indice în jurul valorii de cel puțin 3,5 la mie.
Pe numele șoferului pericol public a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Tot recent, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, la Vama, o mașină scăpată de sub control a pus la pământ un stâlp de beton, lăsând oamenii din zonă în beznă, și a distrus 30 de metri din gardul unei case. Șoferul a ieșit pe propriile picioare din mașină și a plecat, fără a se mai putea stabili dacă era sau nu băut. El s-a prezentat la poliție la mai bine de 12 ore de la evenimentul rutier.