Ministerul Educaţiei aduce o serie de lămuriri în privinţa organizării simulărilor examenelor naţionale din acest an, asta după ce o serie de informaţii referitoare la acest subiect au stârnit discuţii şi critici.
Dacă pentru clasa a VIII-a şi clasa a XII-a propunerea pentru calendarul simulării a fost una exactă, datele despre simulările la clasele a VII-a şi a XI-a au lăsat loc de multe interpretări.
Astfel, Ministerul Educaţiei aduce noi precizări, menţionând că simularea pentru clasa a VII-a va avea loc în luna mai şi va fi reglementată separat, după ce vor fi publicate programele de examen şi noi modele de subiecte, având în vedere că aceşti elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a. Aceasta a fost propunerea susţinută în unanimitate de către toţi membrii Comisiei de Dialog Social, informează Ministerul Educaţiei.
De asemenea, ministerul de resort menţionează că dă mână liberă inspectoratelor şcolare pentru a organiza, în luna mai, o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel judeţean.
Tot atunci poate fi organizată şi simularea examenului de bacalaureat pentru clasa a XI-a.
„Fiecare inspectorat şcolar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul judeţului, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susţinerii evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a examenului de bacalaureat naţional. Simularea din luna mai a anului 2020 de la nivelul inspectoratului şcolar poate fi organizată şi pentru elevii claselor a XI-a”, se arată în propunerea de ordin de ministru privind organizarea simulării evaluării naţionale şi a examenului naţional de bacalaureat în anul şcolar 2019-2020.
Pentru elevii care încheie gimnaziu, primele simulări vor fi susţinute pe 23 martie 2020 - testarea la limba şi literatura română; 24 martie 2020 – matematică; 25 martie 2020 - limba şi literatura maternă. Toate probele sunt scrise.
Rezultatele vor fi comunicate pe 3 aprilie 2020.
Cât despre simularea examenului de bacalaureat, organizată la nivel naţional, aceasta va începe luni, 23 martie, cu proba scrisă la limba şi literatura română, şi va continua pe 24 martie cu proba obligatorie a profilului, 25 martie – limba şi literatura maternă, 26 martie – proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi publicate tot pe 3 aprilie.