Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a anunţat că au fost demarate lucrări de reparaţii asfaltice pe DN 2H, de la Rădăuţi spre Putna. Primul sector pe care a început să se intervină este Rădăuţi-Gălăneşti. Este vorba de reparaţii cu mixtură stocabilă, singura care se poate folosi în această perioadă.
Acestor sector important al drumului naţional nu a fost ales întâmplător. Drumul are foarte multe porţiuni stricate de ani de zile. Din cauza gropilor de pe laterale, suprafaţa de rulare folosită este foarte îngustă, ceea ce reprezintă şi un risc mai ridicat de accidente. Lucrările vor continua până la Putna, însă rămâne de văzut câte din probleme vor fi rezolvate de această lucrare care are totuşi un caracter provizoriu.
Această mixtură la rece este singura variantă de intervenţie din această perioadă, când staţiile de asfalt sunt încă închise, iar faptul că lucrările au o garanţie de maximum 3 luni este o realitate asumată chiar prin contracte.
Mixtura rece este o formă specială de mixtură asfaltică destinată efectuării lucrărilor de reparaţii ale covoarelor asfaltice pe timp friguros. Aceste lucrări se fac în aproape orice condiţii meteo.
Mixtura rece poate fi preparată la cald şi păstrată (stocată) la rece. Mai este cunoscută şi sub denumirea de "Mixtură Stocabilă" sau ca „Mixtură Asfaltică cu Bitum Fluxat”.