Descoperire macabră făcută la sfârşit de săptămână, în albia râului Moldova din zona comunei Vama. Doi tineri aflaţi în trecere, sâmbătă după-amiază, pe Puntea Eroilor de peste râu, au văzut la un moment dat pe gheaţa râului, lângă mal, un sac de rafie plin cu resturi animale. Când s-au apropiat, au văzut că acesta conţinea o piele şi oase cu copite de căprioară, precum şi un cap de urs. Cei doi s-au speriat şi au încercat, în primă fază, să anunţe locuitorii din zonă, însă s-au întors duminică la prânz la malul apei, pentru a fotografia ceea ce văzuseră. De această dată, în apropiere au mai descoperit un alt sac, care conţinea pielea şi oasele picioarelor unei alte căprioare, însă între timp capul de urs dispăruse. În momentul în care au scos resturile animalelor din saci, tinerii au descoperit că aceştia conţineau pieile, cu tot cu cap, a două căprioare, precum şi un număr de 11 oase ale picioarelor, cu tot cu copite. Au constatat astfel că ar fi fost vorba de minimum 3 căprioare ucise, cel mai probabil în urma braconării acestora. Ei cred că acel cap de urs descoperit în sacul scos din apă ar fi dispărut cel mai probabil, după ce a fost luat de un câine aflat în trecere. Tinerii care ne-au contactat ne-au spus că vor lua legătura cu poliţia din Vama, pentru a sesiza descoperirea făcută.