O tânără de 18 ani din orașul Siret a ajuns la spital pentru acordarea unor îngrijiri medicale, după ce autoturismul în care circula s-a răsturnat la marginea drumului.
Accidentul s-a petrecut joi seara, în jurul orei 19.40, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Bălcăuți se afla la volanul unui autoturism cu care circula pe drumul județean DJ 291A, prin comuna Zamostea. La un moment dat, cel de la volan nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe o parte. În urma impactului, o tânără de 18 ani din Siret, pasageră în autoturism, a fost rănită, fiind preluată și transportată la spital de un echipaj al ambulanței, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.