Dacă în ultimii ani natalitatea în zona Rădăuți nu a înregistrat creșteri, nici anul trecut a adus o schimbare în acest sens, ba mai mult, numărul nașterilor a scăzut cu câteva procente. Potrivit statisticilor de la biroul Stare Civilă din Primăria municipiului Rădăuți, în anul 2019 au fost eliberate 1.405 certificate de naștere, cu 97 mai puține decât în anul 2018. În intervalul 1 ianuarie-31 decembrie 2019 au fost oficiate 204 căsătorii, cu 17 mai puține decât în anul anterior. Dacă numărul nașterilor și al căsătoriilor a scăzut, din păcate, numărul deceselor s-a mărit sensibil, astfel că 486 certificate de deces au fost eliberate în 2019 la biroul stare civilă, față de 482 în anul 2018.