În municipiul Suceava va începe, de vineri, 10 ianuarie, distribuirea pachetelor cu ajutoare de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate.
„Pachetele vor fi distribuite de reprezentanţii Primăriei Suceava, zilnic, de luni până vineri inclusiv, în intervalul 09.00-14.00, în incinta Consuc Suceava, unde au fost depozitate. Beneficiarii sunt în primul rând persoanele dezavantajate, de la Legea 416, precum şi cei de la Legea 277, pentru susţinerea familiei. În această fază s-au adus pachete cu produse de igienă – periuţe de dinţi 5 bucăţi, pastă de dinţi 300 ml, săpun lichid 500 ml, şampon de copii 100 ml, şampon de adulţi 500 ml, detergent de rufe 2,7 kg”, a anunţat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
În această etapă au fost aduse, spre distribuire, 944 de pachete cu produse de igienă.
În măsura în care nu se prezintă beneficiarii de drept, produsele rămase vor fi redistribuite către cei de pe listele suplimentare - cei care beneficiază de masă la cantina de ajutor social, persoanele vulnerabile şi cele cu handicap.