Un bărbat şi o femeie au ajuns la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava după ce au fost implicaţi într-un accident rutier în timp ce se deplasau regulamentar, cu o maşină, pe E 85, dinspre Suceava spre Siret. Accidentul s-a petrecut vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 11.50.
Din cercetările preliminare ale poliţiştilor rezultă că un şofer în vârstă de 64 de ani, din municipiul Suceava, care conducea un autoturism VW Golf, având direcţia de deplasare dinspre Siret spre Suceava, a efectuat un viraj la stânga, spre un drum comunal, în apropiere de Dărmăneşti, fără a acorda prioritate de trecere unui alt VW, condus dinspre Suceava spre Siret de un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu domiciliul în Bicaz-Neamţ. În urma impactului, a doua maşină a ieşit în decor, lovind violent rigola.
Echipajele medicale ajunse la faţa locului, de la SMURD şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, au constatat că ocupanţii VW-ului care se deplasa regulamentar, spre Siret, au nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba de bărbatul de 41 de ani, cu domiciliul în Bicaz şi de o femeie de 34 de ani, pasageră în maşina sa.
Poliţia precizează că din primele evaluări medicale a rezultat că cei doi au suferit vătămări corporale uşoare.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge.