În seara zileidesâmbătă, 28 decembrie 2019, la Restaurantul Rubin din Fălticeni s-a desfăşurat a patra ediţie a evenimentului Gala Comunităţii Fălticenene, manifestare organizată de Asociaţia Comunităţii Fălticenene împreună cu artişti plastici, meşteri populari, fotografi, oameni de afaceri şi mulţi voluntari. Gala a fost structurată pe trei secţiuni: două licitaţii, una online, cu 36 de picturi realizate de copiiinimoşi şi foarte talentaţi şi care au reuşit să strângă, în urma licitaţiei online, suma de 12.527 de lei, banii urmând să ajungă la trei cazuri sociale, Alexandra Ana (6 ani), Iuliana (4 ani) şi Eliza Elisabeta (1 an şi 8 luni), o licitaţie desfăşurată în timpul galei cu lucrările donate de omână de oameni inimoşi şi foarte talentaţi pentru a veni în ajutorul semenilor,şi o a treia secţiune dedicată decernării premiilor “Făuritori de fapte bune”.
Printre obiectele care au fost scoase la licitaţie s-au numărat cartea „Ne facem bine”, semnată în original de toţi jurnaliştii echipei „România, te iubesc” de la PRO TV, donaţie primită de la Dalila Dulgheriu, tabloul Regina Maria, tricoul asociaţiei “Dăruieşte viaţă” a cărui grafică este făcută de Dan Perjovschi, special pentru #NoiFacemUnSpital, tabloul „Transparenţă”, lucrare a tânărului pictor Şerban Văcariu, care descrie frumuseţea unei femei, “care nu constă în hainele pe care le poartă, figura sau modul în care ea se piaptănă, ci femeia trebuie văzută în ochii ei, deoarece aceştia sunt poarta către inima ei, locul în care iubirea se află”. S-au alăturat demersului caritabil şi meşterul Călin Dănilă, profesor de educaţie fizică, fondator şi preşedinte al Asociaţiei “Pământul Viu”, organizator al taberei SF„Apshar”, cu lucrarea în lemn de nuc “Înger”, meşterul popular Viorel Marian cu o cruce din lemn de nuc, cu postament, sculptată cu dalta şi crestată cu cuţitul, cu motive tradiţionale româneşti pe ambele feţe, fotograful Marinel Dănilă, cu două fotografii vechi ale urbei de pe Şomuz, artistul fotograf Codrin Anton cu două lucrări, “Lumina Începutului” şi “Pastel în Bucovina”. Şi caricaturistul Doru Axinte a contribuit anul acest cu două lucrări din seria “Fălticeni deja-vu” reprezentând nostalgii cromatice ale târgului de odinioară, iar profesoara Denisa Vasiliu a fost alături de Asociaţia Comunităţii Fălticenene, nu doar ca îndrumător al copiilor talentaţi ce au susţinut licitaţia online, ci şi direct, prin intermediul tabloului “Soba... în vremuri de altădată”, realizat în tehnica ulei pe pânză. În urma licitaţiei acestor obiecte s-a strâns suma de 5.750 de lei.
Implicarea este cea care poate salva vieţi şi este cea care ne dă sens în viaţă
În deschiderea Galei, fălticeneanca Carmen Uscatu, care împreună cu Oana Gheorghiu este fondatoare a Asociaţiei “Dăruieşte Viaţă”, care construieşte Primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România, a transmis un mesaj comunităţii din care a plecat.
„Anul trecut mi-aţi oferit un premiu şi vreau să vă mulţumesc pentru el. Cred că un simplu mulţumesc nu e suficient şi m-am gândit cum să vă arăt recunoştinţa mea. M-am gândit să adresez nişte mesaje de încurajare pentru politicianul care ar putea face mai mult şi care ar putea finaliza spitalul în anul 2020. Cred că stă în puterea ta şi e de datoria ta să sprijini comunitatea care te-a votat, să îi sprijini chiar şi pe cei care nu te-au votat, tu eşti acolo să le reprezinţi interesele, să le asculţi mesajele, să le înţelegi priorităţile, şi cred că una din priorităţile oraşului Fălticeni este aceea de a finaliza spitalul. De asemenea, mai am un mesaj şi pentru simplul cetăţean, cum le place politicienilor să ne numească. Dragă simplu cetăţean, te asigur că stă în puterea ta ca lucrurile să se întâmple. Te asigur că poţi să faci mai mult decât crezi. Te asigur că, cu această mentalitate, noi am ajuns să spunem astăzi <noi facem un spital>. Cred că implicarea este cea care poate salva vieţi la propriu şi cred că implicarea este cea care ne dă sens în viaţă”, le-a transmis Carmen Uscatu fălticenenilor.
Ideea de comunitate ne poate face să reuşim să construim împreună un bine mai mare
Simona Botner, iniţiatorul Galei Comunităţii Fălticenene, a precizat că valorile pe care le-a menţionat Carmen Uscatu i-au ghidat şi pe organizatorii galei, dar şi pe cei care au ales să participe la acest eveniment.
„Ideea de comunitate ne poate face să reuşim să construim împreună un bine mai mare şi am început acest lucru prin online, cu ajutorul unei platforme de socializare, am strâns ceva bani pentru un caz care ne-a fost adus la cunoştinţă, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt oameni în nevoi şi cărora trebuie să le întindem o mână de ajutor. Astăzi, evenimentul nostru are două mari capitole: primul este decernarea de premii <Făuritori de fapte bune>, pentru că sunt printre noi oameni care reuşesc să ducă mai departe domeniul în care ei sunt buni, sunt talentaţi, prin faptele lor au un aport în comunitate sau pur şi simplu duc numele Fălticeniului, al Bucovinei mai departe şi ne fac cinste. În fiecare an facem o selecţie, bineînţeles că avem o listă lungă de nume care ar trebuie premiate de comunitate, şi cu toate că nu suntem un organism, îmi place să cred că acest premiu vine de la comunitate şi valorează foarte mult”, a precizat Simona Botner, director executiv al Asociaţiei Biciclistelor din România, organizator de diverse evenimente sociale în Bucureşti şi în ţară şi „sufletul” Galei Comunităţii Fălticenene.
Opt făuritori de fapte bune au primit recunoştinţa comunităţii
Cei opt fălticeneni făuritori de fapte bune premiaţi în acest an au fost acuarelistul Alexandros Pintilii Karciucas (Acuarelist de lumină), membru al Birmingham Watercolor Society din anul 2017, cu numeroase participări la expoziţii şi saloane internaţionale de acuarelă şi cu lucrări aflate în colecţii sau prezente în expoziţii din ţări de pe întreg mapamondul, prof. univ. dr. Daniel Şandru (Promotor al culturii), membru în diverse asociaţii europene, scriitor şi susţinător al activităţilor culturale din oraşul natal, farmacista Maria Mitocaru (Farmacie şi cuvinte alese), pentru care poezia a devenit cheia vieţii, iar farmacia şi poezia s-au îmbinat cu dorinţa de a dărui, Viorel Marian (Meşter popular din tiparul naturii), un extraordinar ambasador peste hotare al României tradiţionale, din august 2000 fiind membru al Asociaţiei Creatorilor Populari din România, iar din martie 2004 este membru fondator al Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova. Un alt nume care s-a adăugat celor care au primit recunoştinţa comunităţii a fost cel al artistului fotograf Codrin Anton (Ochiul curios al frumuseţii), membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, voleibalistul Adrian Holotă (Atlet temerar), selecţionat în loturile naţionale de volei speranţe, cadeţi şi juniori, participant la Campionatul Balcanic de Volei din acest an, în prezent făcând parte din naţionala masculină de volei şi fiind jucător la echipa Dinamo Bucureşti, corespondentul Radio România Actualităţi pentru judeţul Suceava, Mihaela Buculei (Vocea de lângă noi), şi Alin Climent (Modelator de frumos), cel care a dus numele Fălticeni la Bucureşti şi în multe alte localităţi din ţară prin produsele de design lucrate în mare parte din piele şi cu inserţii de lemn.
„O comunitate trebuie să fie solidară şi puternică pentru că ea poate obliga şi responsabiliza statul. Statul nu este un concept abstract, statul înseamnă oameni care decid pentru noi. Fălticeniul are suficientă putere, inteligenţă, dinamism şi creativitate încât să transforme administraţia publică locală în ceea ce putem numi un stat responsabil. Asta mai presupune două componente, ca noi, fălticenenii, să fim cetăţeni activi şi ca noi, fălticenenii, să ne dorim aici, acasă, o viaţă de calitate.
Titlul pe care organizatorii au avut bunăvoinţa şi generozitatea de a mi-l acorda şi care încă mă întreb dacă îl merit se va aşeza în galeria sufletului meu alături de Premiul <Ion Petrovici> al Academiei Române, alături de cea mai înaltă distincţie a Academiei Române, <Meritul Academic>, alături de Medalia regală pentru Loialitate, conferită anul acesta de Majestatea sa Margareta, şi de Ordinul <Meritul Cultural în grad de Cavaler> pe care mi l-a conferit în anul 2016 preşedintele României”, a spus prof. univ. Daniel Şandru.
I-au încântat pe cei prezenţi cu vocea lor şi cu acordurile de chitară Ştefana şi Mateiana Anechiforesei, Cristina Luncăniţa, Denisa Doroftei şi Sabina Sandu. Pentru ca ideea Galei Comunităţii Fălticenene să poată fi pusă în practică şi în acest an, s-au alăturat evenimentului sponsorii Restaurant Rubin, Xeroprint şi Pastel şi o echipă de voluntari fălticeneni: prof. Anca Şoldănescu, prof. Lăcrămioara Acatrinei-Vasiliu şi prof. Ioan Caulea, cadre didactice la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, Şerban Vornicu, specialist în Comunicare şi Relaţii Publice, dar şi câţiva tinerii cu iniţiativă, liceeni din Fălticeni.