Doctorul Josephine Briggs, director al Centrului Naţional American de Medicină Alternativă, consideră că soluţia cu privire la scăderea apetitului sexual la bărbaţi şi femei constă într-o abordare terapeutică care să conţină elemente de qigong medical, psihologie energetică, presopunctură, nutriţie, fitoterapie şi reguli pentru un stil de viaţă sănătos.
Factori precum stilul de viaţă stresant, distanţarea emoţională faţă de partener sau oboseala cronică fac posibilă apariţia emoţiilor negative care distrug intimitatea şi pasiunea din viaţa de cuplu. Conflictele care rămân nerezolvate la nivel de relaţie, traumele care pot proveni din copilărie sau din relaţiile anterioare care au sfârşit prost, alături de resentimente, mânie şi dispreţul faţă de partener sunt elemente care blochează desfăşurarea normală a vieţii intime a partenerilor. Psihologia energetică este utilă în astfel de situaţii deoarece efectele pozitive ce apar în urma terapiei se văd imediat, chiar după prima şedinţă.
Vă prezentăm două puncte de acupunctură folosite pentru a trata problemele urinare, slăbiciunea rinichilor, probleme de prostată şi impotenţa. Punctul de acupunctură Rinichi 7 este localizat la trei degete mai sus de maleola internă a gleznei. Aplicăm presiune cu degetul mare de la mână până când simţim durere şi menţinem apăsarea timp de 3 minute. Repetăm la ambele picioare. Punctul de acupunctură Meridian central 3 este localizat la un deget deasupra osului pubian. Aplicăm presiune cu degetul arătător până când simţim durere şi menţinem presiunea timp de 3 minute. Ne asigurăm că am golit vezica urinară înainte de stimularea acestui punct. Multe detalii privind cele două puncte de acupunctură puteţi găsi pe www.mihaimoisoiu.ro.
Alimentele care potenţează libidoul sunt de obicei generatoare de căldură şi picante la gust. Usturoiul, ceapa, prazul, ghimbirul, scorţişoara, feniculul, nucşoara, anasonul, şofranul de India, ardeiul iute de Cayenne şi piperul negru intră în această categorie. Lintea, fasolea neagră, fasolea roşie, seminţele de susan, nucile, afinele, zmeura sunt şi ele utile. Datorită conţinutului mare de acizi graşi esenţiali, peştii de apă oceanică adâncă şi cei de apă rece, precum somonul, sardelele, crustaceele, dar şi icrele de peşte pot creşte libidoul ameliorând sănătatea sexuală în general. Un pahar de vin ajută, de asemenea, dar cantitatea ar trebui să fie moderată pentru că alcoolul în exces duce la impotenţă temporară.
Năpraznicul este o plantă cu puternice proprietăţi vindecătoare utilizată în sterilitate, impotenţă, frigiditate, fibrom uterin, chisturi ovariene, normalizarea activităţii secretorii a glandelor sexuale, îmbunătăţirea vitalităţii şi tonusului organismului, reducerea stărilor de oboseală, epuizare şi surmenaj, îmbunătăţirea stării generale şi rezistenţei organismului. Planta medicinală brânca ursului este indicată şi ea în caz de sterilitate, atât feminină, cât şi masculină, insuficienţă ovariană cu amenoree secundară, frigiditate, impotenţă, boli neuropsihice, anxietate, stări de nelinişte, hipertensiune arterială, menopauză instalată prematur, boli venerice şi îmbătrânire precoce.
Pe lângă toate aceste terapii şi remedii este bine să ţinem cont de principiul moderaţiei în ceea ce priveşte viaţa intimă. În acest sens, din punct de vedere terapeutic, putem privi cele patru posturi din an, precum şi zilele de miercuri şi vineri ca perioade necesare de refacere şi regenerare a organismului.
Ţinând cont de principiile qigong-ului medical, recomandăm suplimentar să se practice zilnic timp de 15-30 de minute un set de exerciţii care să pună accentul pe echilibrarea funcţionării întregului organism şi creşterea vitalităţii prin întărirea rinichilor. Ideal este ca practica exerciţiilor să fie realizată săptămânal cel puţin o dată în cadrul unui grup terapeutic, iar individual, dimineaţa la trezire şi seara înainte de culcare. De asemenea, rezultatele pozitive pot fi amplificate considerabil prin participarea în cadrul workshopurilor şi taberelor de specialitate.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com