Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Şaru Dornei, şi-a găsit sfârşitul sâmbătă la amiază după ce a provocat un accident cu maşina pe care o conducea. Chiar dacă nu avea permis de conducere, Vasile Boca a plecat la drum. S-a dovedit cea mai greşită decizie, şi asta pentru că autoturismul marca Renault pe care îl conducea dinspre Tăieturi spre Runc a derapat într-o curbă. Din cauza carosabilului cu mâzgă, maşina nu a mai putut fi controlată, a lovit şanţul betonat din dreapta, iar mai apoi s-a răsturnat pe cupolă. Şoferul a fost proiectat afară, fiind găsit decedat de primele persoane care au ajuns la locul incidentului.
La faţa locului au mers pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Din păcate, pentru şofer nu s-a mai putut face nimic.