Perioada 19 – 25 decembrie
Întâlniri cu Moş Crăciun, la Shopping City Suceava
Încă de la începutul lunii decembrie, atmosfera sărbătorilor de iarnă se resimte din plin la Shopping City Suceava. Clienţii îl găsesc aici, zilnic, pe îndrăgitul Moş Crăciun.
Până pe 22 decembrie, de luni până vineri, Moşul este la Shopping City Suceava între orele 17.00-20.00, iar pe 23 decembrie, între orele 11:00-19.00. În weekend, 14-15 decembrie şi 21-22 decembrie, între orele 11:00-19.00, Moşul îi aşteaptă pe cei mici şi pe cei mari să se pozeze cu el, gratuit, la cabina foto.
Special pentru cei mici, Shopping City Suceava a mai pregătit şi nenumărate activităţi tematice la atelierele creative. Tot aici, copiii găsesc urna cu scrisori a Moşului. Aceştia pot să-i scrie o scrisoare lui Moş Crăciun, în locul special amenajat, pentru a-l convinge că merită pe deplin cadoul mult aşteptat.
Vineri, 20 decembrie
Expoziţia cu vânzare "Magia Crăciunului", la Biblioteca Bucovinei
Biblioteca Bucovinei va găzdui vineri, începând cu ora 11,00, expoziţia cu vânzare "Magia Crăciunului". Vor fi expuse lucrări realizate de participanţii la Atelierele de pictură pentru copii.
Triplu eveniment cultural la Biblioteca Bucovinei
Sala de Artă "Elena Greculesi" a Bibliotecii Bucovinei va găzdui vineri, de la ora 16,00, decernarea premiilor Fundaţiei Culturale Bucovina, o lansare de carte (Nicolae Cârlan, la 80 de ani) şi vernisajul expoziţiei de grafică a lui Nicolae Hrehor.
Sâmbătă, 21 decembrie
Concert de colinde interpretat de Corala bărbătească „Armonia” din Constanţa
În pragul sărbătorii Naşterii Domnului, echipa EurolucTrans doreşte să aducă căldură şi bucurie în sufletele tuturor invitându-vă la concertul de colinde interpretat de Corala bărbătească „Armonia” din Constanţa. Sunteţi aşteptaţi cu mare drag sâmbătă, 21 decembrie 2019, la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Duminică, 22 decembrie
Concert de Crăciun susţinut de Marcel Pavel, la Muzeul de Istorie
Muzeul Bucovinei vă invită, ca în fiecare an, să sărbătoriţi Solstiţiul de iarnă - Noaptea cea mai lungă, la Muzeul de Istorie, pe 22 decembrie 2019, cu următorul program: ora 17:30 – Crucea de lumină - Moment dedicat eroilor Revoluţiei române (aprinderea lumânărilor din Piaţa Drapelului); ora 17:45 – Medalion Nicolae Cârlan, la Muzeul de Istorie, Sala de Conferinţe; ora 18:45 – Concert de Crăciun susţinut de Marcel Pavel, la Muzeul de Istorie, Sala de Conferinţe.
Vizitarea gratuită a Muzeului de Istorie va fi între orele 18:00-24:00.