Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a anunţat că au început lucrările la construcţia unei noi săli de sport în satul Brăieşti. Gheorghe Fron a spus că lucrările la noua sală de sport sunt realizate deja „în ritm alert”.
Fron a precizat că investiţia va fi realizată de Compania Naţională de Investiţii, iar lucrările vor fi realizate de firma Tehnoconstruct din Bucureşti. Fron a spus că noua sală de sport, care va avea 180 de locuri în tribună, este construită în faţa căminului cultural din satul Brăieşti, termenul de realizare a investiţiei fiind de 24 de luni. El a arătat că valoarea investiţiei este de aproape 5,3 milioane de lei, plus TVA. Primarul din Cornu Luncii a declarat că în apropierea căminului cultural din Brăieşti primăria intenţionează să mai construiască două terenuri de sport şi să amenajeze un parc.
Gheorghe Fron a mai declarat că o sală de sport nouă se construieşte şi la şcoala din Sasca Mare, investiţie aflată în derulare. El a adăugat că din fonduri de la bugetul local, anul viitor va fi construită o sală de sport la şcoala din satul Băişeşti, iar în anul 2021 vor începe lucrările la o sală de sport la şcoala din Cornu Luncii.