Casa Municipală de Cultură organizează, în perioada 19-22 decembrie, o serie de concerte de colinde cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Primul dintre acestea este programat pentru joi, 19 decembrie, de la ora 18.00, în sala mare a Casei Municipale de Cultură Rădăuți, mai exact, cea de-a XI-a ediție a concertului de colinde “Feeria Crăciunului”. Vor evolua corurile parohiale „Sf. Procopie” din Milișăuți, „Sf. Dumitru” din Horodnic de Sus, „Sf. Gheorghe” din Laura, corul „Păstrătorii de Tradiții” din Marginea, corul „Dor Voces” din Dornești, corul ansamblului folcloric „Codrișor” din Dornești, grupul folcloric „Hora Remezeului” din Vicovu de Jos, corul Forumului German „Deutsche Liedertafel” din Rădăuți și corala „Sf. Ierarh Leontie” din municipiul Rădăuți. Accesul la eveniment este gratuit. Duminică, 22 decembrie, de la ora 17.00, la Catedrala Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiu va fi organizat concertul de colinde „Hristor se naște, slăviți-L”, unde vor evolua aceleași coruri. Evenimentele dedicate iubitorilor de colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă sunt coordonate de Ovidiu Foca, directorul Casei de Cultură a Municipiului Rădăuți.