Unul dintre indivizii care au făcut parte din gruparea de hoţi care şi-a făcut de cap o bună perioadă de timp, spărgând numeroase locuinţe ale unor oameni de afaceri, după acţiuni bine pregătite, a fost condamnat definitiv în cazul uneia dintre spargerile cu prejudiciul cel mai mare, comisă din casa unui om de afaceri din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.
Mihai Gabriel Precob, din Suceava, adică singurul care a recunoscut comiterea furturilor şi le-a oferit detalii preţioase anchetatorilor, are de executat 4 ani şi 6 luni de închisoare, pentru furt calificat, doar pentru una dintre fapte, cea comisă în noaptea de 18 spre 19 iulie 2018. Pedeapsa stabilită de magistraţii de la prima instanţă a fost menţinută şi de magistraţii de la Curtea de Apel Suceava, astfel că a devenit definitivă.
Trimis în judecată pentru patru alte furturi comise recent
Pentru Mihai Gabriel Precob, problemele de ordin penal în materie de furturi sunt departe de a se fi terminat aici. Recent, pe rolul Judecătoriei Suceava a fost înregistrat un nou dosar de furt pe numele aceluiaşi inculpat. Este vorba de un dosar cu patru părţi vătămate, trei persoane fizice şi o societate.
În vara acestui an, pus în libertate sub control judiciar în dosarul spargerii din casa omului de afaceri, Precob ar fi comis mai multe spargeri din auto.
Într-un caz, pe 19 august, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de spargerea unei maşini, în dimineaţa aceleiaşi zile. Proprietarul lăsase bunuri de valoare în maşină, mai exact o borsetă, iar autorul a spart un geam, furând geanta în care erau bani, bunuri şi documente personale, valoarea prejudiciului fiind de 5.000 de lei. Poliţiştii au recuperat de la autor 4.500 de lei.
Spargerea cu prejudiciu de 30.000 de euro
Revenind la spargerea pentru care Precob are de executat 4 ani şi jumătate de închisoare, în noaptea de 18 spre 19 iulie 2018 hoţii au acţionat după ce s-au asigurat că proprietarul este plecat cu familia în concediu. Mai întâi au întrerupt alimentarea cu energie electrică şi au aşteptat ca sistemul de supraveghere să devină ineficient. După ce s-au asigurat că nici o cameră de supraveghere nu mai funcţionează, au forţat două geamuri cu un levier, fără a reuşi să le distrugă.
În aceste condiţii, au distrus geamul întredeschis de la baie, loc prin care au intrat în casă, unde au căutat bunuri de valoare.
Prada a fost una foarte consistentă: 20.000 de euro, plus lănţişoare, cercei, brăţări şi pandantive de aur, adică în total peste 30.000 de euro.
Mihai Gabriel Precob a fost singurul care a lăsat urme în casă, astfel că poliţiştii judiciarişti au reuşit să-l prindă. El a recunoscut cu ocazia anchetei care a fost rolul lui în comiterea furtului şi a oferit detalii despre complicii săi.
Mihai Gabriel Precob a fost trimis în judecată pentru furtul din casa omului de afaceri, dar şi pentru mărturie mincinoasă, în cazul unei spargeri date la casa fratelui primarului din comuna Slatina.