Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
La Prestige Ballroom Suceavaau fost premiaţi aseară 10 suceveni care au făcut performanţă în domeniile în care activează, oameni care ar trebui să reprezinte repere ale societăţii de astăzi.
10 suceveni care fac lucruri deosebite pentru comunităţile din care fac parte şi care merită să fie daţi drept exemplu.
10 oameni cărora organizatorii Galei „Top 10 Suceveni”, „Monitorul de Suceava”, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Suceava şi Prestige Ballroom Suceava,le-au mulţumit, organizând o gală pentru ei.
Vedetele serii au fost ei, acei 10 suceveni pe care aproape 600 de oameni care au ales să participe la Gala de aseară i-au aplaudat cu căldură. Gala „Top 10 Suceveni” este un eveniment exclusiv caritabil, eveniment care promovează şi susţine performanţa.
Cei 10 laureaţi ai Galei „Top 10 Suceveni”, ediţia a VIII-a, merită să fie cunoscuţi şi apreciaţi, aşadar vă invităm să faceţi cunoştinţă cu ei:
1. Pregătit să salveze vieţi după ce a supravieţuit iadului avalanşei
Muntele, locul care îi este cel mai drag, i-a răpit pe 1 decembrie 2017 doi dintre cei mai buni prieteni şi a fost la un pas de a-l răpune şi pe el. Surprins de avalanşă în timp ce urca în masivul Călimani pentru a arbora steagul României, Lucian Drăgan, voluntar al Serviciului Salvamont Vatra Dornei, a avut şansa de a supravieţui chiar dacă a stat îngropat în zăpadă mai bine de 7 ore. Printr-un miracol, a reuşit să ajungă la telefon, şi-a alertat colegii, care l-au salvat după o luptă contracronometru. Tot de sub zăpadă, a încercat să afle dacă prietenii cu care plecase la drum erau în viaţă. Din păcate, nu a reuşit să-i contacteze şi atunci şi-a dat seama de dimensiunea reală a lucrurilor şi s-a gândit la ceea ce este mai rău, iar temerile sale aveau să se adeverească.
Nici acum, după doi ani, Lucian Drăgan nu ştie de ce Dumnezeu a fost atât de darnic cu el şi nu i-a protejat şi pe prietenii săi, Sorin Pandelea şi Nathy Josse, decedaţi în acea zi fatidică. A fost unul dintre cele mai delicate şi dificile momente din viaţa lui Lucian Drăgan, care nu şi-a închipuit vreodată că din salvator va deveni victimă. Cel care a ajuns primul la el şi l-a scos de sub muntele de zăpadă care-l acoperise a fost Gavril Todaşcă, coleg cu el la Serviciul Salvamont Vatra Dornei, tot voluntar şi el.
Cu umărul dislocat şi cu o fractură de picior, Lucian Drăgan a ajuns în spital, dar nu s-a gândit nici un moment să renunţe la munca de voluntariat. Anul acesta a terminat şi al patrulea modul al cursurilor prin care a fost atestat salvator montan. Şi-a propus să salveze oameni aflaţi în pericol, să întoarcă binele care i-a fost făcut în decembrie 2017.
„Cum m-au salvat şi pe mine colegii mei, aşa poate şi eu, la rândul meu, o să salvez vreodată o viaţă. Dacă stai şi te gândeşti că poţi să ajuţi o persoană sau să salvezi o viaţă poţi spune că ai salvat o lume întreagă”, sunt cuvintele care îl împing zi de zi de la spate pe Lucian Drăgan.
2. Constantin Lucuţar - 1.000 de kilometri pe bicicletă, în 48 de ore, pentru copiii născuţi prematur
Din 2017, Constantin Lucuţar pedalează pentru a face auzită cauza copiilor născuţi prematur care au nevoie de echipamente medicale pentru a supravieţui. Pedalează pentru a transforma tăcerea bebeluşilor într-un strigăt pentru viaţă. Cu sprijinul organizaţiei „Salvaţi copiii”, tânărul de 28 de ani, din Vama, a pornit, în ultimii trei ani, într-o aventură plină de curaj şi determinare. 1.000 de kilometri pe bicicletă, pentru a strânge donaţii şi pentru a susţine dreptul la viaţă al copiilor născuţi prematur. ”Curaj nu e neapărat, nebunie nici atât, ci doar dorinţa de a salva vieţi. Vieţi pe care nici măcar nu le cunoaştem. (...) Mi-am dat seama că lupta lor este mult mai mare decât lupta mea cu 1.000 de kilometri”, mărturiseşte tânărul. Prima cursă de 1.000 de kilometri, distanţă pe care şi-a propus să o parcurgă în 48 de ore, a fost în 2017. Fiecare kilometru pedalat a fost vândut pentru dotarea maternităţilor cu echipamente medicale performante. Bătălia cu cei 1.000 de kilometri nu a fost câştigată din cauza unei dureri intense la un picior, însă Costi a câştigat teren în lupta pentru viaţă. Au urmat cursele din 2018 şi 2019, prima, într-o perioadă când întreaga ţară a fost lovită de inundaţii, iar cea de-a doua desfăşurată pe caniculă, la temperaturi care s-au menţinut aproape de 40 de grade. Donaţiile au fost tot mai consistente de la an la an, însă nevoile micuţilor prematuri sunt mari, iar echipamentele scumpe. Tocmai de aceea Costi este determinat să susţină cauza “Salvaţi Copiii”, până când toţi bebeluşii vor avea un start mai bun în viaţă, iar statisticile dureroase despre copiii născuţi prea devreme vor fi mai bune. Camelia Iordache, preşedinte „Salvaţi Copiii”, filiala Suceava: ”Cauzei noastre i s-au alăturat nişte nebuni frumoşi, nişte oameni care aproape în fiecare zi îşi depăşesc limitele, poate ei înţelegând cel mai bine lupta copiilor prematuri cu viaţa. Constantin a venit alături de noi cu tot sufletul, şi asta se vede în tot ceea ce face”. Vă îndemn să îl susţinem şi să donăm pentru fiecare kilometru, pentru fiecare gram, pentru fiecare bătaie de inimă a copiilor prematuri.
3. Triplii campioni naţionali la rugby de la Gura Humorului
Campioni naţionali trei ani la rând, o performanţă extraordinară cu care se pot lăuda puţine cluburi mari din ţară. Se poate însă la Gura Humorului, unde s-a format deja o generaţie foarte promiţătoare de tineri rugbişti.
Copii muncitori, cu bază genetică bună, duşi pe drumul cel bun de o mână de antrenori care au înţeles că nu trebuie doar să ceri şi să te plângi că în România nu ai cu ce şi cu cine face sport. S-au zbătut, au atras sponsori, stabilitate, iar rezultatele se văd.
Antrenorul care se ocupă de aceşti copii, Andrei Varvaroi, este mândru de performanţa băieţilor, însă resimte şi presiunea victoriilor aşteptate meci de meci:
„Sunt doi ani de zile în care nu am pierdut nici un meci, câteodată mă sperie, nu ştiu cum o să reacţionăm când probabil o să vină şi o înfrângere”.
Bazele generaţiei au fost puse acum 7 ani de zile. Copii care aveau atunci 10 ani au fost adunaţi din zona Humorului şi a Sucevei. Treptat, la echipă au venit şi copii din alte zone ale ţării, chiar şi de la Timişoara. La Humor au parte de condiţii bune pentru a face sport, dar şi şcoală. Echipa este sprijinită de doi sponsori mari, BCR şi DHL România, de Fundaţia Te Aud România şi de alţi câţiva sponsori locali, care s-au alăturat proiectului.
Deşi am plecat de acasă cu ideea că tinerii din ziua de azi sunt greu de adus la sport, cu atât mai mult la rugby, Andrei Varvaroi ne-a contrazis, iar zecile de copii de la antrenamentul la care am participat îi dau dreptate.
O idee îndrăzneaţă este şi echipa de seniori de la Gura Humorului, reînfiinţată pentru ca juniorii să aibă cum face pasul la seniori.
În această toamnă, în tentativa de a cuceri al patrulea titlu naţional consecutiv, la categoria U 18, elevii lui Andrei Varvaroi au încheiat turul pe locul I, cu cinci victorii şi un rezultat de egalitate.
Proiectul merge aşadar bine, iar toţi cei implicaţi merită toate aplauzele noastre.
4. Nicoleta Bogoş, dăscăliţa care a creat asociaţia donatorilor de zâmbete, de lumină şi de visuri împlinite
O rază de lumină, un zâmbet, o faptă bună pot dărâma şi cele mai crâncene bariere. Sunt oameni care poartă în suflet doar lumină, pe care o împart cu generozitate celor din jur.
Un astfel de om-lumină este învăţătoarea Nicoleta Bogoş, din Câmpulung Moldovenesc. Ea îşi învaţă copiii că nu doare să fii bun. Şi le-o spune cu multă dragoste.
Nicoleta Bogoş are o putere nebănuită de a ajuta. A creat asociaţia donatorilor de visuri împlinite, intitulată sugestiv „Licuricii fericiţi”. Spirite libere şi dornice să lase ceva în urma lor, „licuricii” au reabilitat Secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Şi Nicoleta Bogoş, „omul care ştie să schimbe lucrurile în bine”, după cum susţine dr. Cătălin Săndulescu, managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, nu s-a rezumat doar la reabilitarea Secţiei de pediatrie. A reabilitat câteva puncte sanitare şi o secţie de mici intervenţii pe Secţia de chirurgie generală.
„Dascălul care înoată contra curentului”, cum i se mai spune Nicoletei Bogoş, omul care a primit nu o dată, ci de două ori şansa la viaţă, nu-şi permite să irosească nici o zi, nici o clipă, de aceea are mari planuri pentru viitor. I s-a spus că va rămâne „o legumă”, din cauza unor probleme la coloana vertebrală. Dumnezeu avea însă alte planuri pentru ea. Câţiva doctori iscusiţi i-au reconstruit coloana şi i-au dat din nou aripi. Când zborul era mai frumos şi munca de voluntar din ce în ce mai plină de miez, Nicoleta Bogoş a fost diagnosticată cu o boală sfâşietoare, cancer. A strâns din dinţi, s-a luptat cu boala, cu şedinţele de terapie extrem de dureroase, şi a învins. Divinitatea a intervenit şi de această dată în viaţa Nicoletei Bogoş. A salvat-o din nou, şi astfel „Licuricii fericiţi” continuă să impresioneze. Vor să transforme un fost spital de copii cu probleme pulmonare, o clădire părăsită de peste 30 de ani, primită de la Primăria Câmpulung Moldovenesc, într-un centru comunitar pentru persoane defavorizate. Până va fi gata Centrul comunitar, Nicoleta Bogoş şi-a făcut un obicei din a merge sâmbăta la oamenii nevoiaşi, în special bătrâni, dar şi copii, pentru a le duce o porţie de mâncare caldă, cu aromă de „acasă”.
5. Alina Andruhovici şi Filon Lucău, o familie dedicată creaţiei
Povestea soţilor Alina Andruhovici şi Filon Lucău este cea a unor oameni care şi-au împletit destinele cu arta şi creaţia, în căutarea frumuseţii formei şi a culorii şi a adevărului istoriei rememorate. Cunoscându-se din anii în care au trudit ca profesori de limba şi literatura română în zona Câmpulung Moldovenesc, ei s-au reîntâlnit după absolvirea obligaţiilor de catedră şi au simţit că au acelaşi drum de parcurs, pornind împreună într-o asiduă muncă de creaţie. De peste 10 ani rezultatul muncii lor, de pictor şi cercetător la Filon Lucău şi de povestitor plin de curaj al dramei românismului din nordul Bucovinei, în cazul soţiei sale, Alina Andruhovici, este admirat pretutindeni.
Provenind dintr-o familie de cojocar din Fundu Moldovei, Filon Lucău s-a simţit de mic atras de arta decorativă, modelele create de el la o vârstă fragedă înnobilând costumul popular al Văii Moldovei. În studenţie a fost atras întâia oară de tehnica specială a aplicării tuşelor în pictura pe sticlă şi a pornit singur în munca sa, căutând lumina şi detaliul şi perfecţionându-se continuu în ultimii 40 de ani. Fineţea contururilor şi a formelor particularizează pictura profesorului Lucău, alături de dantelăria motivelor de pe altiţa costumului popular, care încadrează în mod delicat tablourile. Pe lângă scenele biblice, lucrările sale redau lumii viaţa şi obiceiurile satului bucovinean, trăiri consemnate în mod valoros şi în lucrările de cercetare publicate de autor.
Fiindu-i mereu alături, Alina Andruhovici s-a afirmat ca om al condeiului în consemnări legate de suferinţele românilor din nordul Bucovinei, de unde a fost nevoită să se refugieze la o vârstă fragedă. După o viaţă plină de muncă în care a crezut în puterile sale, Alina Andruhovici a avut curajul de a-şi dezvolta talentul de povestitor al vremurilor care au fost, în câteva volume precum ”Zbucium” sau ”Cum poţi să uiţi?”, iar cele mai recente scrieri de memorialistică vor apărea în volumul denumit ”Descătuşarea Memoriei.”
6. ÎPS Pimen – o viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a Bucovinei
Pe 25 august 2019, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a împlinit 90 de viaţă şi 28 de ani de slujire arhierească. A fost primul copil al familiei Zainea, din comuna Greabănu, judeţul Buzău, şi a fost crescut de mic cu respect şi dragoste faţă de biserică şi faţă de oameni. La 17 ani a întrerupt liceul şi a luat drumul vieţii monahale, transferându-se la seminarul de la Mănăstirea Neamţ, iar după terminarea studiilor la seminar a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. După absolvirea facultăţii, în 1957, a fost numit egumen la Mănăstirea Putna, iar după doar un an a devenit stareţ. A părăsit Putna în 1960, după ce comuniştii au hotărât scoaterea călugărilor din mănăstiri, şi a plecat la Mănăstirea Văratic, ca preot. S-a întors la Putna, ca ghid, în anul 1964. Anii în care a activat ca ghid sunt consideraţi de ÎPS Pimen ca cei mai frumoşi din viaţa lui. A fost perioada în care le spunea turiştilor, români sau străini, adevărata istorie a României, inclusiv realitatea despre nordul Bucovinei sau Basarabia, şi le recita şi „Doina” lui Mihai Eminescu, poezie interzisă de autorităţile comuniste. În 1975 a fost numit stareţ al Mănăstirii Sf. Ioan, din Suceava, iar în 1991, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. După doar un an, în 1992, ÎPS Pimen l-a invitat pe Regele Mihai să petreacă Paştele la Mănăstirea Putna, spre indignarea autorităţilor din acea vreme, care îi refuzaseră până atunci fostului suveran accesul în România. Graţie invitaţiei formulate de ÎPS Pimen, Regele Mihai avea să se întoarcă pentru prima dată acasă, după 45 de ani de exil impus de regimul comunist. Încă de când a ajuns la Putna, în 1957, ÎPS Pimen s-a îndrăgostit iremediabil de Bucovina. Călăuzit de credinţa în Dumnezeu, tot ceea ce a făcut până astăzi a fost pentru Biserică şi pentru Bucovina. A încurajat construirea de noi biserici, înfiinţarea de cămine pentru bătrâni sau copii ai nimănui, a ajutat oamenii sărmani. În numele credinţei, pentru Biserică şi pentru Bucovina.
7. Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului naţional “România vrea autostrăzi - #Șîeu”
Un metru de autostradă construit simbolic de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi şi iniţiativa acestuia de a întrerupe activitatea firmelor sale timp de 15 minute, în data de 15 martie 2019, ca protest faţă de lipsa de implicare a autorităţilor centrale în construcţia de autostrăzi în judeţul Suceava şi în regiunea Moldovei, au transformat Suceava într-o adevărată capitală a ţării. Suceava şi numele lui Ștefan Mandachi au fost asimilate cu una dintre cele mai mari mişcări din partea societăţii civile şi a mediului de afaceri care a avut loc în România, peste 1.000 de firme şi cunoscuţi oameni de afaceri fiind solidari cu acesta, pentru a trage un semnal de alarmă faţă de lipsa autostrăzilor în România. Pe 15 martie, la apelul făcut de Ștefan Mandachi, aproape o ţară întreagă s-a oprit timp de 15 minute, pentru a protesta, în mod paşnic, faţă de una dintre problemele reale din România, lipsa de autostrăzi. Milioane de români au strigat „Șî eu”, în semn de solidaritate faţă de semnalul de alarmă tras de Ștefan Mandachi în privinţa lipsei unei infrastructuri rutiere moderne, dar şi a numărului mare de accidente care se produc din cauza acestei situaţii. Și pentru ca protestul său să fie complet, omul de afaceri sucevean a construit, la Suceava, în semn simbolic şi din fonduri proprii, primul metru de autostradă din Moldova. Antreprenorul sucevean a declarat, la vremea respectivă, că momentul inaugurării primului metru de autostradă din Moldova reprezintă „o şansă unică să restartăm România acum”, dar şi că este conştient de faptul că, prin apelul său, „am generat o solidaritate naţională, pe care eu nu am mai văzut-o niciodată. Şi nu e meritul meu, e meritul tuturor”. Amploarea protestului din 15 martie nu a fost remarcată doar pe plan naţional. Protestul a devenit cea mai citită ştire pe BBC, care deţine şi unul dintre cele mai mari site-uri internaţionale de ştiri. Atât pe BBC, cât şi pe alte agenţii şi site-uri de ştiri, cum ar fi Bloomberg sau Euronews, protestul a fost relatat pe larg, fiind evidenţiat modul în care românii au protestat faţă de lipsa autostrăzilor.
8. Stelian Erhan, meşterul care păstrează vie tradiţia făuririi buciumelor
Dacă ai auzit o dată sunetul prelung şi tânguitor al buciumului, care răscoleşte în tine amintiri de mult uitate, spiritul nemuritor al străbunilor, dar şi chemarea fierbinte a naturii şi a vieţii, cântecul lui ţi se ascunde pentru totdeauna în suflet şi îţi răsună din străfundurile fiinţei în cele mai importante momente ale vieţii. Buciumul este un instrument muzical tradiţional, folosit în special de păstorii români din munţi. Cuvântul vine din limba veche şi înseamnă corn îndoit - coarnele animalelor fiind printre primele instrumente muzicale folosite de om.
În Bucovina, buciumul va răsuna în continuare graţie eforturilor unui om care s-a apucat să le făurească şi să încurajeze utilizarea lor, atunci când această tradiţie era aproape gata de dispariţie.
Ultimul mare meşter de buciume, cu renume naţional, a fost un alt câmpulungean, Mihai Lăcătuş, dar arta creării buciumelor s-ar fi pierdut dacă acesta nu ar fi scris o carte prin care să transmită şi altora învăţăturile sale.
Aşa a ajuns Stelian Aristotel Erhan, Stelu, aprig gospodar, care respectă şi acum vechile rânduieli ale strămoşilor, să făurească buciume, când mai erau doar două rămase în Câmpulung. Acum, câteva sute de buciume, răspândite în toată ţara, îi poartă în trunchiul scobit pe interior semnătura şi sudoarea.
Procedeul de realizare a buciumelor este destul de complicat şi necesită multă muncă.
În fiecare an, Stelu Erhan cutreieră pădurile din jur, căutând lemnul de rezonanţă, menit să cânte, să se audă până la Dumnezeu şi până în negurile timpului.
Din dorinţa de a cinsti înaintaşii aşa cum se cuvine, conform tradiţiei, cu cântec de bucium, a învăţat să le făurească, adunând în jurul său o mulţime de alţi gospodari pricepuţi să le dea glas, fie că sunt la biserică, la sărbători sau pe vârf de munte, lângă crucile de lemn pe care le ridică pe toate culmile din jurul Câmpulungului şi până pe Mestecăniş, pentru a veghea asupra tuturor.
9. Dumbrăveni, capitala culturală a României
Poate că titlul acestui material pare pretenţios la prima vedere, dar când aceste cuvinte vin din partea unora dintre cei mai importanţi oameni ai elitei culturale a României, ele capătă altă conotaţie.
„Dumbrăveniul funcţionează ca un fel de filială în teritoriu a Academiei Române, pentru că răspândeşte vorba dulce, apără limba şi cultura românească, apără istoria, etnografia, şi acestea sunt lucruri care au intrat în atenţia Academiei Române încă de la fondarea ei”, este de părere academicianul Ioan-Aurel Pop, preşedintele în exerciţiu al Academiei Române. În completare, fostul preşedinte al aceluiaşi for elitist, academicianul Eugen Simion, a ţinut să laude „cu toată sinceritatea experimentul ăsta, pe care eu îl numesc experimentul Dumbrăveni”.
Până să fie trase aceste concluzii a fost nevoie de multă muncă şi implicare. Totul a început în 2006, când s-a organizat, cu bani şi oameni puţini, printre care şi academicianul Mihai Cimpoi, din Republica Moldova, prima ediţie a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”. An de an, această manifestare a crescut în intensitate şi ca număr de participanţi, şi nu doar că a devenit un reper naţional şi internaţional, dar s-a ales şi cu un „frăţior”, Festivalul „Poeţii Nemurii Noastre”.
Tot ceea ce se întâmplă la Dumbrăveni este posibil prin implicarea primarului Ioan Pavăl şi a secretarului Mihai Chiriac, oameni dedicaţi total acestor proiecte.
Primăria Dumbrăveni şi Academia Română colaborează şi pe linia tipăririi de carte, proiect prin intermediul căruia au văzut lumina tiparului 20 de cărţi.
Implicarea Primăriei Dumbrăveni în diferite proiecte culturale a depăşit graniţele comunei. În acest sens a fost încheiat un protocol de colaborare cu Academia de Ştiinţe din Republica Moldova, iar Primăria Dumbrăveni a devenit partener la Congresul Mondial al Eminescologilor, de la Chişinău. Pentru toate acestea, în cursul anului 2013, primarul şi secretarul comunei au primit brevetul şi medalia „Mihai Eminescu” din partea preşedintelui de atunci al Republicii Moldova.
10. Vasile Bolohan, omul care îşi împarte banii cu copii nevoiaşi
Vasile Bolohan, un sucevean stabilit de nu mai puţin de 12 ani în Leeds, Anglia, este organizatorul a zeci de campanii umanitare la Suceava, destinate în principal copiilor orfani ori provenind din familii sărace sau dezorganizate.
Sute de copii au fost în excursii de una sau mai multe zile, au primit haine, jucării (de dulciuri nici nu se mai pune problema), medicamente, sprijin financiar, unii s-au ales chiar şi cu o casă nouă, în urma acţiunilor de strângere de fonduri puse de cale de Vasile. Au scris ziarele, s-a dat şi la televizor, povestea lui Vasile, la rândul lui un fost copil al străzii, cu o copilărie de coşmar, petrecută în mare parte pe străzi, fiind de-a dreptul impresionantă.Mai cu seamă pentru faptul că, deşi a ajuns la un moment dat şi la puşcărie pentru furt, suceveanul a reuşit să-şi găsească un rost în viaţă, să-şi întemeieze o familie şi, din salariul câştigat cu greu printre betoniere şi materialele de construcţii, să dăruiască bucurii şi zâmbete acolo unde e mai mare nevoie de ele. Și a adunat Vasile şi o armată de prieteni în spatele său, care au răspuns de fiecare dată prezent la campaniile umanitare iniţiate pe reţelele de socializare de către românul din Leeds.
Anul trecut, tot cam pe vremea asta, am îngheţat de frig împreună cu Vasile şi prietenii săi în cadrul acţiunii „Darul Sucevenilor”. S-au strâns, în câteva ore, la Patinoarul Areni, unde a avut loc acţiunea, nu mai puţin de 20.700 de lei şi un camion de haine, jucării şi dulciuri. Unde a ajuns „Darul Sucevenilor” vă arătăm în această seară, în reportajul video pregătit pentru gală.
Luna trecută, ne-am urcat în avion şi am mers tocmai în Leeds, la Vasile. În marea de oameni de pe aeroportul din Manchester, l-am recunoscut imediat. Venea direct de la muncă şi era în „haine de scandal”, cum le spune el,Am stat aproape două zile în Leeds, am povestit, i-am cunoscut soţia şi copilul, şi am fost şi în „biroul“ lui Vasile.La etajul 38 al celei mai înalte clădiri care se construieşte acum în Leeds. Cu vestă, cască şi bocanci de şantier.
